Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârnati pentru Europa

Publicat in Romania Literara, miercuri 10 februarie 1999 ·

Recenta mineriadă a demonstrat - a câta oară? - că societatea românească e departe de a fi una linistită si asezată în matca normalitătii. Nu mă refer doar la marsul cvasi-fascist al minerilor asupra Bucurestiului, ci si la reactiile trezite în interiorul societătii românesti de busculadele de la Bumbesti, Costesti si Râmnicu-Vâlcea. Ca la un semnal, forte ce stătuseră până atunci în amortire s-au reactivat milităreste si, ca în timpul puciului de la Moscova din august 1991, au început să-si joace cărtile murdare. Din fericire, poporul român a mai scăpat o dată, ca prin urechile acului, de incredibillele primejdii ce-l pasc. Partea proastă e că odată pericolul trecut, clasa politică s-a relaxat brusc, în cunoscutu-i stil cinic-flegmatic, continuând să-si vadă de micile interese, mai mult sau mai putin avuabile.

Că restauratia comunistă e dorită, fie si inconstient, de unii oameni care aparent se află de partea democratiei o dovedesc măsurile incredibile luate de noul ministru de Interne, Dudu Ionescu. Logica acestui personaj e în cel mai bun caz bizară, iar dintr-o perspectivă a bunului simt - oripilantă. Iată: o serie de generali considerati culpabili pentru esecul fortelor de ordine în confruntarea cu minerii sunt adusi în situatia de a-si da demisia, ori suspendati din functii. Credeti că acest tărănist de frunte a dus lucrurile mai departe, asa cum o cere nu numai bunul-simt, dar si legalitatea, pe care, în cel mai înalt grad, e pus s-o apere? As! Domnii cu pricina au fost numiti imediat în alte functii de conducere! Ba pe la evidenta populatiei, ba pe la Academia de politie! Probabil pentru a fi siguri că politistul de mâine va fi selectat după criteriile prin care s-a făcut remarcat cel de azi: incompetent, las, trădător!

Strategia ipocriziei, în care acesti domni guvernanti au devenit adevărati asi, spune totul despre nivelul deplorabil al

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 26 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 32 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski

HotNews acum 33 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru arti

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 5 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°