Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Învingătorul\" cu HIV: \"Sunt mai dezbrăcat ca la început\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 martie 2011 ·

Bucureşteanul care a câştigat procesul intentat statului pentru că i-au fost publicate datele personale vorbeşte pentru prima dată despre cum e să trăieşti fără drepturi. Sursa: SHUTTERSTOCK

Nu poate să contracteze un credit, nici o asigurare de viaţă, nu poate nici să muncească şi îi este foarte greu să găsească pe cineva care să-i fie alături. Iar în urmă cu doi ani i s-a luat şi dreptul de a păstra un secret dureros. Are 51 de ani şi de 10 ani a primit diagnosticul HIV/SIDA. Atunci a trebuit să înveţe să trăiască din nou, ascuns şi totuşi în mijlocul celorlalţi, aşa cum deprind bebeluşii primele cuvinte şi cum învaţă să pună un pas în faţa celuilalt.

Până a reuşit să se dezmeticească şi să-şi ceară drepturile, a aflat dintr-un ziar că datele sale personale au fost postate de Primăria Sectorului 1 pe site. Şi astfel, dintr-o dată, s-a ridicat pătura de peste viaţa sa dându-le voie tuturor să se zgâiască la cutele lăsate pe cearşaf.

A pierdut prieteni, strângeri de mână, bunăvoinţă şi a suportat întrebarea, devenită din ce în ce mai sâcâitoare, a vecinilor: "Vreţi să vă vindeţi casa?". Toate astea după ce trecuse prin mai multe episoade de umilire, în spitale sau la comisiile de specialitate (care încadrează într-un anumit grad de handicap persoanele seropozitive, în funcţie de stadiul bolii).

În plus, asemenea celorlalţi bolnavi, a avut şi întreruperi de tratament care i-ar fi putut pune în pericol viaţa. Ca să nu mai pomenească despre întrebările pe care le-a primit din spatele unui zâmbet ironic: "Ţi-a plăcut viaţa, ha?".

Preţul "deconspirării"

Aşa că a luat sistemul în piept şi, după un proces de un an, a câştigat daune de 10.000 de euro. A creat un precedent, iar ştirea a făcut ceva vâlvă în presă la vremea respectivă.

Totuşi, nu se simte deloc învingător. "Sunt mai dezbrăcat decât

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°