Mesajul a fost trimis. Multumesc!

360 de lumânări au fost aprinse sâmbătă seară, în faţa Bisericii Romano-Catolice din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 18 noiembrie 2013 ·

360 de lumânări au fost aprinse sâmbătă seară în faţa Bisericii Romano-Catolice „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava, în cadrul Campaniei „Un milion de stele”, care în acest an a avut ca slogan „Aprinde o stea pentru comunitatea ta”.

Evenimentul, organizat de Asociaţia „Centrul Diecezan Caritas Iaşi”, în parteneriat cu organizaţiile „Caritas Alba Iulia Îngrijire la Domiciliu” şi „Caritas Diecezan Münster” din Germania, a adunat în faţa bisericii catolice, odată cu lăsarea întunericului, câteva zeci de suceveni, mulţi dintre ei tineri.

„Ne vom strădui să punem în practică această virtute esenţială a religiei creştine, iubirea, caritatea”

Preotul Iosif Păuleț, parohul Bisericii Romano-Catolice „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava, a ţinut o scurtă slujbă în faţa bisericii, ajutat de un cor, format în majoritate din tineri. La finalul slujbei, organizatorii au împărţit lumânările celor prezenţi, pentru ca ei să ducă mai departe „lumina” şi mesajul de solidaritate şi voluntariat şi celor care nu au fost prezenţi la eveniment.

Pr. Iosif Păuleț a spus în cuvântul său: „Primind lumânările din partea organizatorilor şi mulţumindu-le pentru prezenţa lor în mijlocul nostru, ne vom strădui, cu ajutorul lui Dumnezeu, să punem în practică această virtute esenţială a religiei creştine, iubirea, caritatea”. Referindu-se la persoanele aflate în dificultate, preotul paroh Păuleţ a adăugat că „societatea contemporană trebuie să se deschidă cu iubire spre aceşti fraţi ai noştri, întinzându-le o mână de ajutor, oriunde s-ar afla ei”.

Sigla Caritas a strălucit în centrul Sucevei

Prezentă la eveniment, Mariana Ursan, reprezentant al Asociaţiei „Centrul Diecezan Caritas Iaşi”, asistent manager în cadrul proiectului european „Reţeaua de incluziune socială pe piaţa muncii”, ne-a spus că evenimentul organizat la Suceava, pentru a-l treilea an consecutiv, „este

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 47 minute
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 50 minute
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Prețul gazelor a scăzut cu 20% în ultima lună / Măsura PSD de plafonare a prețurilor dă rezultate

Gandul acum 25 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 20 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor

News.ro acum 26 minute
Ţările europene au raportat o creştere bruscă a numărului de cazuri de tuse convulsivă în 2023 şi în primul trimestru din 2024, cu un număr de 10 ori mai mare de cazuri identificate decât în fiecare dintre cei doi ani anteriori, relatează Reuters. Î

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum o ora
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°