Există oameni, nu prea mulţi la număr, a căror viaţă, deloc lipsită de dramatism şi neprevăzut, ajunge să concureze la statutul de model. Au adunat pe parcurs eforturi, uneori dincolo de limitele omeneşti, riscuri şi eşecuri, împotriviri nedrepte. Toate însă până la urmă decantând valori de necontestat. Unul dintre pionierii nursingului din România, care şi-a consumat strădaniile printre oameni şi pentru oameni, dna Măriuca Ivan, asistent medical principal, propune un asemenea exemplu de împliniri. (...) Traseul profesional şi de viaţă al Măriucăi Ivan a fost tumultuos, dar plin de realizări. După ani de experienţe dense, cu deosebire în secţii de Terapie intensivă, avea să participe, alături de alţi colegi, la redimensionarea profesiei lor însăşi, căreia i-au modelat profilul modern, pe măsura celor mai înalte standarde ale vremii. În anii 1990–1992, pe când lucra la Direcţia de Resurse Umane din cadrul Ministerului Sănătăţii, împreună cu colegi români şi experţi străini de la OMS, a marcat dezvoltarea nursingului în România. A contribuit la elaborarea Programului de nursing cu o durată de trei ani, după modelul conceptual al Virginiei Henderson.

Programa didactică de atunci, cu mici schimbări, este acceptată şi astăzi în toate formele de pregătire a nursingului din România. A fost unul dintre artizanii transformării învăţământului liceal sanitar în învăţământ de specialitate postliceal. În acest context, au fost înfiinţate 41 de şcoli postliceale sanitare, câte una în fiecare judeţ. Tot în acest context s-a dezvoltat şi învăţământul privat. Are bucuria că s-a acceptat învăţământul universitar, propus încă din 1990,

dar cu criterii de selecţie şi admitere care nu ţin cont de realitatea românească în domeniu. Ca profesor de nursing, în 15 ani a lansat câteva generaţii ca model de bună practică. Acum regretă retragerea de la catedra de nursing, dar s