Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vara la mare

Publicat in Jurnalul, vineri 26 iunie 2009 ·

Au înflorit salcâmii! (Mă rog, cei care-au mai rămas). Cu mâinile întinse mă învârteam în gând strigând. Le-au urmat iasomia uşor acrişoară, caprifoiul, şi acum teii... A venit vara!... Şi a şi trecut prima lună.

Plaja "noastră", cum îi spune fecioru-meu plajei pe care ne aşezăm an de an în prag de vară, a început a se umple. Am ales o locaţie mai doborâtă de vreme - în faţa ruinei unei terase, poate poate peisajul dezolant va respinge mulţimea. Strategia funcţionează cât de cât. Dar numai în primele săptămâni de vară. Când e liber, sunt locuri în parcare, iar coşurile de gunoi de pe plajă sunt goale. Încă de pe la sfârşitul lui iunie încep a se simţi schimbările uşor-uşor. Mai întâi apar taxatorii în parcare, dar se pare că ori sunt leneşi ori nu-s productivi, că cineva s-a gândit să pună o barieră, că-i mai sigură. Nu la intrarea în parcare, ci mult înainte... pe drumul ce duce spre parcare. Pe plajă, dacă până nu demult cercetai puţin cu privirea să dai de un coş de gunoi, acum îţi sar toate odată în ochi. Deşi coşurile nu prea se mai văd că-s îngropate sub mormane de chestii bâzâite. De bună seamă că sunt necesare unele mai mari, dar se pare că doar noi băgăm asta de seamă. În stânga noastră e un salvamar... de fapt e doar foişorul că salvamarul nu e, iar în stânga foişorului e o caşcarabetă ce închiriază jet ski-uri. Un cetăţean şi-a luat unul şi a început să facă figuri cu el pe lângă geamandură. Face opturi, sare, se apleacă... zici că-i un cal nărăvaş. Şi toate astea foarte aproape de oamenii care înoată, fac pluta... Îmi scot copilul din apă. De ce oare amatorii de astfel de chestii nu se duc mai în larg dacă tot se pricep aşa de bine la făcut figuri? Le-o fi frică de apă adâncă şi nu pot face pe vitejii decât în capul oamenilor... sau trebuie să fie cât mai aproape de mal ca să poată fi recunoscuţi la o adică? Să li se vadă ochelarii, muşch

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 24 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 28 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 24 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 52 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°