„Adevărul“ îţi prezintă în fiecare sâmbătă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul lui Iosif Petschovschi, cel mai bun fotbalist din istoria clubului UTA. Nu lipseşte din nicio variantă a unui „dream team“ al naţionalei României din toate timpurile. Fotbalist complet, poreclit „Di Stefano“ al României, Petschovschi a dominat fotbalul nostru în anii de după război.

A fost al patrulea din cei zece copii ai familiei Petschovschi. Tatăl său era slovac, originar din Boemia, în timp ce mama era bănăţeancă get-beget. La 13 ani, micuţul Iosif a fost descoperit de antrenorul austriac Carol Vanna şi dus la Chinezul Timişoara, echipă pentru care a debutat, la 16 ani, în Divizia B. La 18 ani evolua deja în primul eşalon, la CAM. S-a întors apoi la Chinezul, de unde s-a transferat la Oradea, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, unde va câştiga şi primul său titlu, ce contează însă pentru campionatul Ungariei.

În acei ani, prietenii îl porecliseră „Corsarul", după un film la modă cu Errol Flynn. Întrucât supranumele nu i-a fost pe plac, i-au spus „Ceala", adică „Fentosul", mai pe româneşte. După un scurt popas la Ferar Cluj, Petschovschi a ajuns, în 1946, la UTA, găsindu-şi echipa de suflet, unde îşi va petrece cea mai mare parte a carierei. Petschovschi, care a fost încadrat şi în câmpul muncii, ca lăcătuş-mecanic la Fabrica UTA, a fost adoptat rapid de pătimaşii suporteri arădeni şi va fi iubit necondiţionat atât în prima perioadă pe care a petrecut-o la Arad, 1946-1952, cât şi după ce s-a reîntors de la CCA, între 1955 şi 1961.

„Era încântător. Lovea ireproşabil mingea cu ambele picioare, sărea la cap ca un atlet la înălţime, gândea rapid, iar când lua o acţiune pe cont propriu, portarul putea deja să-şi scrie testamentul", scria Aristide Buhoiu în cartea sa, „Petschovschi". Fotbalistul a răsplătit pe deplin dragostea fanilor. A câştig