Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă...

Publicat in Romania Literara, vineri 29 iunie 2007 ·

Era spre sfârşitul anilor '80. În ciuda unor optimişti, era greu de crezut că în România se va schimba ceva în următorii ani. Locuiam într-o mansardă studenţească, deşi nu mai eram studentă, ci profesoară de română, franceză şi, ocazional, latină, la o şcoală din afara Bucureştiului. Pe peretele de lângă pat scrisesem cu cretă albastră Ô saisons, ô, châteaux,/ Quelle âme est sans défauts? Mergeam la un cenaclu literar, dar îmi era greu să-mi închipui că aş putea publica vreodată ceva din încercările mele literare.

Într-o zi, m-au vizitat în mansarda mea Bogdan Ghiu şi Florin Berindeanu, colegi mai mari de facultate. Mi se pare că Bogdan era şomer - lucru care, în acele timpuri, echivala aproape cu o infracţiune şi, drept urmare, nu-ţi asigura cel mai mic de ajutor de şomaj -, iar Florin era, la fel ca mine, profesor de română la nu ştiu ce şcoală. Ei bine, Bogdan Ghiu avea o propunere constructivă de publicare, care pentru mine şi Florin ar fi reprezentat, zicea, un excelent debut, iar pentru el o minimă sursă de venit. O carte la care să colaborăm toţi trei: Locul de veci al unor scriitori români.

Spunea că a găsit şi o editură, chiar de acolo i se propusese tema: Editura Sport-Turism. Am fost puţin surprinsă de numele editurii, în raport cu tema, mai degrabă, cum să spun, statică, dar Bogdan m-a liniştit: un pic de sport sau de turism, cum preferam să-i zicem, prin cimitirele ţării ne va prinde bine, n-aveam altceva de făcut decât să identificăm mormintele scriitorilor trecuţi în lumea drepţilor. De altfel, pe cei mai mulţi îi aveam la îndemână, la Bellu, mai erau câţiva la Cernica şi cu asta Bucureştiul e bifat împreună cu jumătate din literaţii români. Urma să ne străduim să dăm de urma celorlalţi, iar mie îmi revenea, de drept, Braşovul şi apoi, vreau-nu-vreau, Sibiul. Bogdan îşi putea alege oraşele sudice - Constanţa natală şi cei care-or fi în pămâ

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Ameliorare a stării generale. Este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului

News.ro acum 23 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, s-a ameliorat, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Christian Sabbagh se retrage din televiziune! Motivul pentru care pleacă de la pupitrul știrilor Kanal D

Cancan acum o ora
După o lungă perioadă de activitate în lumea televiziunii, Christian Sabbagh a luat o decizie radicală. Vineri seară (10 mai), celebrul jurnalist a anunțat că se va retrage temporar din lumina reflectoarelor. Iată care este motivul! Prin intermediul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°