Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), va cere comisiilor abilitate să-i aplice o sancțiune severă italianului Dario Bonetti, antrenorul echipei de fotbal Dinamo. Sursa: Foto: Octavian Cocoloș
„Mitică de la Ligă” i-a imputat lui Dario Bonetti faptul că refuză să participe la conferințele de presă organizate la sfârșitul partidelor din Liga I și a anunțat că, din acest motiv, italianul va fi pedepsit de comisiile LPF.
„Am să trimit o hârtie și Dario Bonetti va fi aspru sancționat! În contractul cu televiziunile, este stipulat ca antrenorul principal să vină la conferințele de presă. O să-i solicit secretarului general, care se ocupă de comisii, să sesizeze Comisia de Disciplină”, a anunțat președintele LPF.
În schimb, Dumitru Dragomir i-a găsit scuze lui Nae Manea, antrenorul Gloriei Bistrița, cel care a aruncat cu o targă după arbitru în timpul meciului pierdut de echipa cu Pandurii Târgu-Jiu, scor 1-3: „S-a descărcat și omul. Păi, când vine unul la tine în casă și te fură, ce faci?
Așa e și pe stadion, e ca și când vine hoțul peste tine în casă și te fură. Te aperi, răbufnești, nu poți să te stăpânești. Mai îți pierzi controlul, că ești om.
L-am văzut eu și pe Mourinho făcând niște gesturi... A sărit în cârca unuia, care era jucător de rezervă. De aceea e frumos fotbalul. Cine n-are simțul umorului, nu poate să trăiască în fotbal”.