Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cranberries vine din Cehia la Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 13 iulie 2010 ·

Peste o săptămână, trupa Cranberries cântă pentru prima dată în România, la Zone Arena. După şapte ani de absenţă, The Cranberries s-au întors din nou pe scenă. Membrii trupei se află în acest moment în turneu mondial, traversând Italia, Olanda şi Franţa, după ce au fost în America de Sud.

Citiţi şi

Concertul trupei Cranberries se mută la Zone Arena

Trei zile de cocktail muzical la Zone Arena

Concertul din 20 iulie de la Bucureşti este organizat de Events şi prezentat de Redd’s.

Peste 20 de persoane din stafful tehnic vor sosi alături de Dolores O'Riordan, Noel Hogan, Mike Hogan şi Fergal Lawler la Bucureşti.

Întreaga echipă soseşte din Cehia, de la Festivalul Colours of Ostrava. Echipamentul trupei va ajunge în Capitală cu câteva zile înainte de concert.

Show-ul irlandezilor va dura aproape două ore şi va include hiturile care i-au făcut pe irlandezi să ţină primele poziţii ale topurilor muzicale din anii `90: „Zombie”, „Dreams”, „Animal Instinct”, „Salvation”, „When You’re Gone”. Se vor adauga piese de pe cele două albume solo al solistei vocale „Are you listening” (2007) şi "No Baggage" (2009). Accesul la concert este permis începând cu ora 18.30.

Dolores O'Riordan, vocea emblematică a celor de la Cranberries, a suferit o infecţie serioasă la gât în luna martie, în urma căreia trupa a fost nevoită să reprogrameze mai multe concerte.

Ea şi-a revenit complet şi acum este în formă maximă. Efortul solistei este de admirat cu atât mai mult cu cât, pe lângă cariera de rock-star, ea este şi mamă împlinită a patru copii: Taylor Baxter, Moly Leight, Dakota Rain şi Donny (fiul soţului său, DonBurton, fostul manager de turneu al trupei Duran Duran şi actualul manager de turneu al trupei Cranberries).

Dolores a scris versurile pentru multe din piesele trupei, cântă la chit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 49 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 29 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 39 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 20 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 57 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°