Un arhitect italian a cumpărat și a transformat într-o adevărată minune arhitecturală o locuință de numai șapte metri pătrați, aflată în centrul Romei.
Potrivit jurnaliștilor de la Business Insider, Marco Pierazzi a fost atras de potențialul unei locuințe foarte înguste din centrul Romei și a decis să cumpere casa și să o renoveze.
CLICK PE IMAGINI PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO
SUMARUL ARTICOLULUI Cum arată cea mai MICĂ CASĂ din Italia | GALERIE FOTO FOTO 1FOTO 2FOTO 3FOTO 4FOTO 5FOTO 6FOTO 7FOTO 8FOTO 9
Pierazzi a locuit în casa respectivă împreună cu soția sa, până când s-a născut primul lor copil. Acum, arhitectul o închiriază prietenilor și turiștilor, principalul atu al locuinței fiind acela că se află la doar câteva zeci de metri de Piața Sfântul Petru.
Casa a fost construită prin secolul al XVIII-lea și a fost locuită, până în 1930, ulterior fiind lăsată în paragină până acum trei ani, când a fost cumpărată de Pierazzi.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:Prima şedinţă a Guvernului după vacanţă: 15 miniştri absenţiUdrea îi dă replica lui Ponta: "Să se trezească! Nu din cauza mea nu e el în stare să crească veniturile românilor" | VIDEOREGINA ŞPĂGILOR DIN JUSTIŢIE. STENOGRAME: „Aţi văzut cât a investit DNA-ul în sticle de coca-cola, în ceasuri, în bijuterii, peste tot!” „O urmăreşte pe mami. Pac!”
TOP 3 ARTICOLE POPULAREACTORI CELEBRI care AU UCIS oameni în viaţa realăTOP 10 cazuri celebre de EXORCISM din ultimul secol. VEZI ce legătură există cu ROMÂNIA | GALERIA FOTO50 de lucruri UIMITOARE pe care nu le ştiai despre PLANETA PĂMÂNT citeşte şi FOTO 1