Daca anul trecut majoritatea hotelurilor bucurestene au evitat aproape orice fel de investitii din cauza crizei economice, incepand din 2010 bugetele incep sa se dezmorteasca. Astfel, o parte dintre hotelurile de patru si cinci stele din Capitala au decis sa puna schelele modernizarii in acest an.
Fie ca este vorba de renovarea camerelor, a restaurantelor si a cafenelelor, a zonelor publice sau a lifturilor, hotelierii afirma ca nu isi vor inchide unitatile pe perioada lucrarilor de modernizare si se vor stradui ca oaspetii hotelurilor sa resimta cat mai putin aceste lucrari.
Unul dintre cei mai activi jucatori de pe piata la acest capitol va fi, in 2010, JW Marriott Bucuresti. “La inceputul lunii februarie am inceput renovarea cafenelei Vienna Cafee, a zonei publice de la etajul 1 si a ballroom-ului. Lucrarile mentionate mai sus se vor finaliza la mijlocul lunii martie”, a declarat, pentru Wall-Street, Igael Porecki (foto), directorul general al JW Marriott Bucuresti, una dintre cele mai mari unitati hoteliere de pe piata bucuresteana (402 camere).
Investitia in aceste lucrari se va ridica la suma de 1,5 milioane euro.
Renovarea si modernizarea hotelului nu se va opri insa aici, urmand o a doua faza, in vara. “In lunile iunie, iulie vom trece la renovarea restaurantului Cupola, care va avea un concept nou, de streak house. Nu am stabilit inca la cat se va ridica acesta investitie”, a mai spus seful Marriott.
O alta unitate de cinci stele, Hilton, va intra, in prima jumatate a anului, in focurile renovarii. “Hotelul Athenee Palace Hilton planuieste pentru prima jumatate a anului 2010, renovarea spatiilor publice din hotel. Restaurantul Roberto's, zona colonadelor, Le Bistrot, Brasseria si Receptia sunt zonele in care se vor desfasura lucrarile de renovare, in faze succesive”, spune Friedrich Niemann, director general Atenee Palac