Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au suportat românii „Marea secetă” din '46. Era prea puțină bere

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 august 2012 ·

Specialiştii au comparat seceta de anul acesta cu cea din 1946. Presa din acea vreme descrie un an în care foametea, dar şi lupta politică decisivă, au marcat România TRECUT

„Foamea merge la Focsani” - un mesaj direct, scris cu creta pe un tren plin cu români obligați de seceta din anii 40 sa caute de mancare departe de casa

CĂLDURĂ MARE

Canicula era si in 1946 subiect de reportaj

„PRIETENI” DE LA EST

Sovieticii trimiteau ajutoare pentru românii loviți de secetă, în anul în care comuniștii au câștigat primele alegeri de după război

Culturile agricole compromise, canicula, seceta i-au determinat pe specialişti să compare anul 2012 cu 1946. Se pare că România nu s-a mai confruntat cu asemenea vreme din anul în care s-au organizat primele alegeri după cel de-Al doilea Război Mondial. Există totuşi diferenţe esenţiale.

Atunci, dincolo de politică şi de rămăşiţele războiului, România a fost lovită de foamete. Ziarele vremii descriu, printre altele, situaţia grea în care se găsea ţara. Scriu cum am primit grâu de la ruşi, noii noştri „prieteni” de la Răsărit, şi-i laudă pentru asta. Mai era, uneori, şi loc de umor. Poate de-o caricatură despre toată căldura şi seceta, ori de un reportaj despre cum se topea Bucureştiul. Deşi, în mare, lucrurile erau cât se poate de serioase.

Maşini în pană. Şi problema cu apa minerală

„Duminică, 7 iulie, cea mai călduroasă zi din cursul acestei veri”, scrie pe un ton serios ziarul „Universul”, pe 8 iulie. Ziariştii anunţă că, „încă dis de dimineaţă, căldura soarelui se anunţa mai intensă decât de obiceiu”. Termometrele de la Băneasa înregistraseră 54 de grade Celsius, iar, „din ţară”, temperaturile se anunţau tot caniculare.

Capitala e prezentată ca fiind „în călduri tropicale”. Bucureştiul li se prezintă redactorilor din 1946 ca un loc clădit în Sahara. „

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Regele Charles își reia îndatoririle publice după aproape trei luni de la anunțul că are cancer

HotNews acum 2 ore
Regele Charles al Marii Britanii își va relua îndatoririle publice pe 30 aprilie, după aproape trei luni de tratament pentru cancer, a anunțat vineri Palatul Buckingham, relatează Reuters. Regele Charles și regina Camilla au participat la slujba de

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum o ora
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 42 minute
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°