Directorul Aurelian Necula a fost mai interesat de productivitatea minei decât de vieţile oamenilor.Minerii şi salvatorii care au murit în exploziile produse în subteranul minei Petrila, la 15 noiembrie 2008, au fost trimişi la moarte sigură, arată procurorii care au instrumentat cazul. Vezi aici rechizitoriul. Condus de dorinţa de a nu scădea productivitatea minei, directorul exploatării de la acea dată, Aurelian Necula, trimis în judecată în dosarul exploziilor de la Petrila, a ascuns, alături de alţi inculpaţi, mai multe nereguli produse în abatajul morţii.

Aprinderile repetate de metan şi mărturiile ortacilor cu privire la focul din abataj nu i-au convins pe şefii de la Petrila de pericolul iminent la care erau expuşi minerii.

Nici măcar aprinderea de metan care l-a surprins inclusiv pe directorul Necula înainte cu câteva zile de tragedie. Atunci şi-a trimis oamenii într-un abataj al morţii, însă tot nu a fost de ajuns pentru a realiza că prima obligaţie a conducătorului unităţii este să asigure securitatea angajaţilor.

Aprinderile de metan de dinaintea carnajului

În timpul săptămânii care avea să se sfârşească cu un carnaj, mai multe aprinderi de metan s-au produs în subteran şi au apărut chiar răniţi. În loc ca zona periculoasă să fie izolată cum cer uzanţele, evenimentele au fost muşamalizate de către trei şefi: Aurelian Necula, Roşu Gheorghe şi Ştefan Ungur.

O martoră le-a relatat anchetatorilor că l-a auzit pe directorul Aurelian Necula povestind despre faptul că, la 10 noiembrie 2008, cu cinci zile înainte de dezastru, pe abatajul  cu banc subminat, ar fi avut loc o aprindere de metan.

Declaraţia ei se coroborează  cu cea a salvatorului Nicolae Alecsa, supravieţuitor al exploziei, conform căreia fratele său, Marcel,  i-a relatat că, în timpul acelei zile, efectuând control