Un centru social de urgenta a fost inaugurat oficial, ieri, la Alba Iulia. Evenimentul a inceput cu o slujba de sfintire oficiata de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei Andreicut. Centrul va oferi consiliere, adapost si hrana persoanelor fara adapost si este administrat de Asociatia Filantropia Ortodoxa, patronata de Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia.
Cu program permanent, 24 de ore din 24 de ore, Centrul Social de Urgenta este situat in apropierea garii din Alba Iulia. El poate primi 150 de beneficiari, adica persoane fara adapost, pe durata unui an. Centrul ofera servicii de gazduire temporara si hrana, consiliere pentru integrarea sociala, suport pentru gasirea unui loc de munca, a unei locuinte, oferirea unor cursuri de calificare si recalificare, acompaniere pentru obtinerea unor documente si acte de identitate sau stare civila.
Centrul reprezinta un serviciu social acreditat, cu o infrastructura moderna si administrat in parteneriat public-privat. Initiativa de infiintare a acestui centru este parte a unui proiect finantat prin programul guvernamental "Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fara adapost prin crearea de centre sociale de urgenta". Partenerii acestui proiect sunt Consiliul Local Alba Iulia - Serviciul Public de Asistenta Sociala, Asociatia "Filantropia Ortodoxa" Alba Iulia si Consiliul Judetean Alba, prin Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Fondurile atrase provin majoritar din surse externe bugetului local. Valoarea totala a proiectului se ridica la aproximativ un milion de lei.
Un centru social de urgenta a fost inaugurat oficial, ieri, la Alba Iulia. Evenimentul a inceput cu o slujba de sfintire oficiata de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei Andreicut. Centrul va oferi consiliere, adapost si hrana persoanelor fara adapost si este administrat de Asociatia Fi