Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Teodor Atanasiu a dezvăluit numele liberalilor propuşi în funcţiile de conducere din structurile unor ministere

Publicat in Alba24, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Patru oameni politici din Alba sunt, potrivit preşedintelui PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, suficient de bine pregătiţi pentru a fi propulsaţi ca şefi de companii naţionale şi chiar secretari de stat.

Unul dintre cei care se bucură de susţinerea USL Alba este directorul ADR Centru, Simion Creţu, pe care Atanasiu îl consideră specialist în dezvoltare regională, iar un altul este liberalul Mihai Nicuşor, despre care deputatul susţine că are pregătire economică, dar şi în domeniul apărării naţionale. Printre persoanele nominalizate de Atanasiu se numără şi Ştefan Cosmeanu, fost şef al ANRE şi un om pregătit să ocupe o funcţie similară şi în Guvernul Ponta, dar şi Nicolae Popa, specializat în agricultură și care ar putea fi un bun secretar de stat.

Deputatul a explicat că USL Alba ţinteşte cu precădere spre funcţii de conducere în companii naţionale şi doar o singură funcţie de secretar de stat. Acesta susţine că discuţiile pe marginea acestui subiect vor putea fi aprofundate luni, după investirea noului Guvern. Declarația lui Atanasiu completează informațiile provenite din surse USL, potrivit cărora, liderii partidelor uniunii social-liberale din județul Alba încearcă să obțină mai multe funcții de conducere în structurile ministerelor Economiei, Transporturilor si Agriculturii. Tot săptămâna viitoare, cetăţenii ar putea afla şi numele noului prefect de Alba.

Declaraţiile liderului Teodor Atanasiu le puteți urmări exclusiv în emisiunea talk-show “Testul de Sinceritate” moderată de jurnalistul Dan Lungu, ce va fi publicată pe Alba24, luni dimineaţa.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=89846

Patru oameni politici din Alba sunt, potrivit preşedintelui PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, suficient de bine pregătiţi pentru a fi propulsaţi ca şefi de companii naţionale şi chiar secretari de stat.

Unul dintre cei care se bucură de susţinerea

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°