Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sapte dintre persoanele audiate de DIICOT Sibiu si invinuite de fraude informatice au fost retinute

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Sapte dintre persoanele invinuite in cazul gruparii specializate in fraude informatice si care a fost destructurata de procurorii DIICOT Sibiu au fost retinute si vor fi prezentate, miercuri, instantei, cu propunere de arestare, fiind vorba despre cei care coordonau intreaga activitate a retelei. Potrivit procurorului-sef al DIICOT Sibiu, Danusia Boicean, sapte invinuiti in cazul gruparii specializate in fraude informatice au primit, in noaptea de marti spre miercuri, ordonante de retinere pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX. "In total, au fost audiate peste 20 de persoane, pentru fraude informatice. Pentru sapte dintre ele am decis emiterea unei ordonante de retinere, urmand sa le ducem in instranta cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Intre cei sapte sunt si cei doi capi ai retelei, dar si cei care se aflau in linia intai", a spus Boicean. Potrivit sursei citate, cei sapte coordonau intreaga activitate a retelei si au comis cele mai multe fraude, restul membrilor retelei avand o participatie redusa. Cei din urma doar scoteau banii din conturi si ii transportau sau aveau cate un cont fictiv pe internet. Cei sapte retinuti sunt din Cluj, Sibiu, Valcea si Bucuresti si au varste pana in 30 de ani. Intre persoanele retinute nu se afla minori si niciuna dintre femeile audiate marti. Marti dimineata, politistii Serviciului Teritorial de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT Sibiu, au facut 21 de perchezitii in judetele Sibiu, Arad, Valcea si Cluj, dar si in Capitala. Seful Serviciului de Combatere a Criminalitatii Informatice Alba Iulia, inspectorul Cristian Negru, declara ca membrii retelei postau pe internet anunturi pentru licitatii fictive, "vanzand" de la echipamente IT, telefoane mobile de ultima generatie pana la utilaje agricole si autoturisme. Infractorii trimiteau partilor vatamate

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 36 minute
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum o ora
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 43 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 3 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 8 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 8 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°