Marea teroare, studiul monumental pe care Robert Conquest l-a publicat în 1968 (şi care a cunoscut între timp mai multe reeditări, iar în româneşte a apărut în 1998, la Humanitas) rămîne o referinţă de neocolit. Autorul, universitar şi cercetător britanic, a lucrat mai ales la Institutul Hoover de la Universitatea Standford. Cum spune undeva cu umor, a fost un actor activ (lucru de care e foarte mîndru) al "războiului rece", printre altele în calitate de consilier al senatorului Henry Jackson şi apoi al Doamnei Thatcher; dar, adaugă el la adresa celor care l-au etichetat drept "anticomunist primar", a participat şi la "războiul cald" împotriva Germaniei naziste. Şi-a făcut studiile în Franţa, a tradus din Pasternak şi Lamartine, a scris despre Stendhal şi Rimbaud, a cunoscut bine avangarda interbelică, unul din poemele sale a fost chiar reţinut în Penguin Book of Surrealist Verse; nu e deloc rău pentru cineva acuzat de "conformism" şi "conservatorism". Noua lui carte, Reflections on a Ravaged Century, a fost tradusă în franţuzeşte sub titlul Ferocele secol XX, titlu care trimite la celebra formulă a lui Bloy "stupidul secol al XIX-lea". Cartea e, în bună măsură, un bilanţ al veacului trecut, dar Conquest îşi propune în primul rînd să înţeleagă cum a fost posibil ca ideologiile totalitare să aibă un asemenea succes, iar intelectualii să fie atît de uşor înşelaţi şi manipulaţi. Pe de o parte, el reface, într-o strălucită sinteză, istoria comunismului, stabilind totodată o serie întreagă de analogii cu fascismul şi naţional-socialismul; pe de alta, examinează ceea ce s-a petrecut de cealaltă parte a "cortinei de fier", constatînd amploarea fenomenului de "hibernare mentală", complezenţa faţă de comunism (rezultînd uneori din ceea ce cineva numea "abominabilul şic modern al toleranţei"), orbirea şi, nu o dată, perseverenţa în minciuna enormă. Conquest dă nenumărat