Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Exorcistul" de la Tanacu, 14 ani de puşcărie

Publicat in Adevarul, marți 20 februarie 2007 · ·

Preotul Daniel Corogeanu şi patru foste măicuţe au fost judecaţi pentru moartea în chinuri groaznice a Irinei Cornici Fostul preot Petru Daniel Corogeanu, de la Mănăstirea Sfânta Preotul Daniel Corogeanu şi patru foste măicuţe au fost judecaţi pentru moartea în chinuri groaznice a Irinei Cornici Fostul preot Petru Daniel Corogeanu, de la Mănăstirea Sfânta Treime din Tanacu, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Vaslui, la 14 ani de închisoare, iar cele patru foste măicuţe au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între cinci şi opt ani, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmată de moartea victimei - măicuţa Irina Cornici, 23 de ani. Fosta stareţă a mănăstirii din Tanacu, Nicoleta Arcălianu, a fost condamnată la opt ani de închisoare, iar celelalte trei măicuţe, Adina Cepraga, Simona Bârdănaş şi Elena Oţel, au primit câte cinci ani de închisoare. 9.700 RON, daune civile şi morale De asemenea, instanţa a admis cererea mamei Irinei Cornici şi i-a obligat pe cei cinci la plata unor despăgubiri în solidar cu Episcopia Huşilor, în valoare de 4.700 de lei drept daune civile şi 5.000 de lei daune morale. Magistraţii au respins însă cererea mamei Irinei Cornici de plată a 4.500 de euro, pe care victima i-ar fi avut împrumutaţi unei familii din Caraş Severin. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel Iaşi. Anul trecut, Corogeanu şi cele patru foste măicuţe au fost trimişi în judecată sub acuzaţia că au determinat moartea Irinei Cornici. Ritual pentru stârpirea duhurilor rele Preotul Corogeanu şi cele patru măicuţe ar fi sechestrat-o în 2005 pe măicuţa Irina Cornici într-o chilie a mănăstirii, legând-o de mâini şi de picioare cu sfori. Ei au susţinut că au recurs la acest ritual de exorcizare pentru a scoate duhul rău din trupul tinerei. În 13 iunie 2005, din cauza manifestărilor violente ale măicuţei, aceştia au legat-o cu lanţuri de o cruce de lemn şi i-au pus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum o ora
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 32 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

Constanţa: Tânăr arestat după ce a lovit cu pumnul în faţă un jandarm

Mediafax acum 25 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia şi poliţiştii au reţinut marţi, pentru 24 de ore, un minor de 16 ani, pentru ultraj. Ulterior, acesta a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zil

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 40 minute
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°