O nouă ordine nu se poate naşte decât din confuzie şi haos. O nouă construcţie nu poate fi clădită decât pe ruinele celei vechi. Oamenii se arată panicaţi atunci când regulile se suspendă sau sunt încălcate flagrant. Îndeobşte ei nu citesc în haos semnele revitalizării, ci văd apocalipsa.

Haosul însă are rolul său creator şi, uneori, fără dezordine, lumea veche lâncezeşte şi îşi găseşte resursele perpetuării. Agonia este mai periculoasă decât moartea pentru că înseamnă putrefacţie, contagiune, boală. Regenerarea nu poate avea loc decât după ce cadavrul lumii vechi este rece şi ţeapăn.

Ritualurile orgiastice au exact acest rol. Recrează condiţia amorfă a lumii la începuturile ei. Confuzia "cine cu cine", abandonul plăcerii şi anularea perechilor este de fapt simularea "big-bang-ului" iniţial. Trădarea nu mai înseamnă trădare, loialitatea îşi pierde valoarea fundamentală pentru că vechile instituţii şi-au probat limitele.

Cu cât mizeria este mai mare, cu cât oamenii sunt mai revoltaţi şi dezgustaţi de ceea ce îi înconjoară, cu atât speranţa unui nou început se conturează mai bine. Pentru că toţi participanţii la ceremonie realizează că mai rău de atât nu se poate, că drumul se îngustează şi nu mai există decât o ieşire.

Căderile devin legitime, justificările pornirilor primare nu îşi mai au rostul, fiecare dă frâu liber instinctului şi fricii, aparenţele nu mai merită salvate. Pentru ca regulile, atât de des încălcate până acum, nu făceau decât să camufleze păcatele. Discursul moral nu avea decât rolul de a legitima exercitarea puterii. Chiar textele folosite până atunci devin comice sau ironice.

Vechea ordine se prăbuşeşte sub greutatea veşmintelor menite să îi acopere viciile. Oamenii vor să se întoarcă la momentul "t0" pentru a înţelege cum s-a ajuns aici. Vechile mituri nu mai sunt folositoare pentru descifrar