Stimată doamnă Magda Cârneci, un poet adevărat nu-şi pune problema oportunităţii scrierii şi publicării de poezie, dar un analist interesat de „funcţionarea” unei anumite epoci socio-culturale, da. Merită să scrii poezie după 1990, în democraţia noastră originală care a făcut economie de piaţă mai întîi în cultură?

Magda Cârneci: Comunismul era simplist, rigid şi sărac, pe cînd tranziţia post-comunistă şi invazia neo-liberală au de partea lor libertatea, complexitatea şi haosul. Mentalitatea noastră se schimbă văzînd cu ochii într-una marcată profund de aviditate, concurenţă şi mercantilism. Şi încă nu am ajuns, cel puţin în România, la punctul cel mai de sus, şi critic, al acestei tendinţe civilizaţionale, astăzi globale. Da, cum spuneţi, cultura a fost una dintre primele zone atinse de economia de piaţă, adică lăsată să se descurce singură cum o putea, încă de la începutul anilor ‘90, atît de turbulenţi şi atît de haotici. Şi nici anii 2000 nu s-au arătat prea clemenţi cu ea, ca să nu mai vorbim de criza în care trăim din 2008 încoace şi care ameninţă să continue. Poeţii s-au resimţit printre primii de pe urma acestor mari bulversări, pe care, în felul lor, le-au presimţit, le-au prezis. Şi cu toate astea, aşa cum scriam într-un eseu din Dilema de acum cîţiva ani, poeţii nu s-au descurcat tocmai rău.

Deşi vremurile de indefinită „tranziţie” nu par a fi cele mai propice pentru gingaşul vers, spre finele anilor ‘90 au apărut, după mine, semne de relativă normalizare. După ce în primii ani post-decembrişti au fost tribuni, animatori şi agitatori sociali, după ce au intrat în partide, asociaţii, organizaţii, după ce au început să facă (şi mai fac încă) jurnalistică şi profesorat, sau şi-au asumat funcţiuni publice (de la ministeriat pînă la şefi de ziare, diplomaţi, directori de institute sau consilieri judeţeni), poeţii s-au cuminţit şi s-au întors, cei ma