EVOLUŢIE Soţia lui Cătălin Măruţă a suferit o metamorfoză radicală din punct de vedere stilistic, devenind în prezent una dintre cele mai bine îmbrăcate vedete feminine.
Ultimele apariţii ale Andrei, în videoclipuri, la concerte sau în cel de-al treilea sezon al emisiunii „Românii au talent“ au întors multe capete, chiar şi pe cele ale colegilor de platou, care nu s-au sfiit să comenteze aceste apariţii „fierbinţi“.
Cu siguranţă vă amintiţi de copila cuminte de doar 14 ani care interpreta cu o voce puternică unul dintre hiturile anului 2001, „În noapte mă trezesc“. Astăzi, Andra cântă la fel de bine, însă afişează un look complex şi mult mai extravagant, iar copilul cuminte s-a transformat într-o mamă şi o femeie seducătoare.
Spre deosebire de multe alte colege de breaslă, la debut, adolescenta nu şi-a dorit să atragă atenţia prin altceva decât prin vocea sa. Aşa că a abordat mereu ţinute decente, care să lase talentul şi nu calităţile fizice să vorbească în numele său.Artista a afişat un look cuminte la începutul carierei FOTO ProTV
„Am debutat cînd eram copil, am devenit cunoscută când eram în liceu şi, deşi atunci era o modă ca adolescentele cântăreţe să-şi expună cât mai mult din corp, mie nu mi s-a părut OK. Nu sunt pudică, îmi place stilul sexy, dar la timpul şi momentul potrivit. Aşa că mă îmbrăcam destul de cool, dar decent, era o combinaţie bună şi asta nu mi-a stat în calea carierei, dimpotrivă. Lumea m-a luat mai în serios“, a declarat Andra pentru „Adevărul“.
Cred că publicul acestui show îşi doreşte să vadă o vedetă foarte frumoasă şi deloc timidă în abordări.
Dana Budeanu
La aproape un deceniu de la debutul în muzică şi la doi ani de când a devenit mamă, stilul vestimentar al Andrei a început să sufere transformări. Cu ajutorul stilistei şi prietenei sale Dana Budeanu, Andra s-a metamorfoza