Dezastrul ecologic, economic şi social de la Ocnele Mari a început în septembrie 2001, odată cu primele deversări necontrolate din caverna cu peste cinci milioane de metri cubi de saramură din Câmpul II de sonde. După câţiva ani de linişte pământul a început din nou să geamă iar oamenii să urle după bani. Banii pe care îi doresc din despăgubirile pentru averea avută.

Imagine apocaliptică la Ocnele Mari. În numai trei zile, de când tavanul fostului câmp I de sonde s-a prăbuşit, craterul format a ajuns la o suprafaţă de aproximativ 13.000 de mp şi la o adâncime de 215 m. Saramura deversată în ultimele trei zile a ajuns la 100.000 metri cubi, din totalul celor 600.000 care vor trebui scoşi din cavernă. În acest moment craterul tinde spre taluzare susţine prof. Florian Zamfirescu de la Universitatea Bucureşti, coordonatorul proiectului de prăbuşire controlată a tavanului minei de sare.

În paralel cu forfota dată de mişcarea pământului, autorităţile se agită să rezolve problemele apărute. Care sunt multe... "Cea mai bună soluţie ar fi să mutăm oamenii din localitate şi să lăsăm natura să rezolve problema. Aici s-ar produce un lac sărat imens. Poate cel mai mare din Europa. După ce s-ar finaliza această nebunie am putea vorbi de reabilitarea zonei în scopuri turistice", spuneau încă din 2001 specialiştii coordonaţi de profesorul Zamfirescu. Acum, 20 de familii au plecat sau vor trebui să plece de pe vatra strămoşească în funcţie de mişcările de pământ care se produc. O comisie coordonată de prefectul Remus Grigorescu se afla luni la prânz pe teren, la Ocnele Mari. Încerca să evalueze pagubele produse de dezastru. Nimeni nu se gândea la agrement. "Loc de agrement? Aici este un coşmar. Pe vremuri poate că erau nişte vise frumoase. Nu există un potenţial turistic imediat în această zonă. Acum tot ce există este voinţa de a rezolva ceva, pentru că