Un fel de mîncare vechi, venind din zorii veacului al XIV-lea, îl reprezintă jigoul de miel, preparat “în manieră vînătorească”.
Anul 1798, 5 martie. Trupele bernoaze le învingeau pe cele franceze în bătălia de la Neuenegg. Pentru a sărbători victoria, vajnicii luptători din Berna s-au reunit la Hotelul Kreuz din mica localitate Wohlen, unde femeile lor le-au pregătit o masă improvizată din toate bucatele pe care le-au putut aduce cu ele.
Picior de porc sărat, limbă de vită (sărată şi afumată), jambon de porc cu os (afumat), carne de vită fiartă, slăninuţă (sărată, dar şi afumată), piept de porc afumat, cîrnăciori “bernoazi”, cîrnăciori “Emmentalerli” (reţetă originară de pe valea rîului Emme), măduvă de vită (fiartă cu tot cu os), osînză (în care au fost prăjite cărnurile), ceapă (călită în grăsime), fasole verde (fiartă şi scăzută), conopidă şi varză (fierte). Toate acestea – prăjite, fierte sau pregătite pe grătar, condimentate cu măghiran proaspăt, piper şi nucşoară măcinată – au fost aşezate pe acelaşi unic platou care avea să devină, din seara aceea, un clasic al gastronomiei elveţiene, cunoscut sub numele de “platoul bernoaz”.
“Vînătoreşte”
Un fel de mîncare încă mai vechi, venind din zorii veacului al XIV-lea, îl reprezintă jigoul de miel, preparat “în manieră vînătorească”. Reţeta originală a fost “îmbunătăţită” de-a lungul secolelor. Se ia o ciozvîrtă de miel (de aproximativ 1,5 kg) şi se freacă bine cu sare grunjoasă. Se pune la marinat, într-o soluţie obţinută din 100 ml oţet de vin roşu, 200 ml apă, 100 g ceapă (tăiată în bucăţi mari), 50 g praz (tăiat mare), ghimbir, piper boabe (negru şi alb), frunze de dafin, cuişoare şi rozmarin. Se lasă la rece cîteva zile, întorcînd din cînd în cînd ciozvîrta de miel, ca să se pătrundă bine. Se scoate apoi, se zvîntă şi se împănează cu bucăţele de slănină. Se ia o cratiţă adîncă şi
