Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior vor să creeze o asociaţie a universităţilor de elită din România. ”Nu trebuie să ne îndreptăm spre mediocritate”

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Cinci dintre cele mai mari universităţi din ţară au lansat vineri un apel către toate instituţiile de învăţământ superior de top din România, mai exact către cele încadrate de Ministerul Educaţiei în categoria universităţtilor de cercetare avansată si educaţie şi în categoria universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică, de ”a se constitui într-un for asociativ deschis şi transparent”. Potrivit iniţiatorilor apelului - Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara, scopul acestei asociaţii este acela de a întări relaţiile de colaborare dintre universităţi, dar şi de a oferi soluţii la problemele educaţiei şi cercetării ştiinţifice din România.

Cele cinci universităţi, care alcătuiesc Consorţiul ”Universitaria”, consideră că ”sistemul universitar public românesc are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de o gândire strategică inovatoare, prin care politicile educaţionale să fie tot mai coerente şi eficiente, animate de atingerea idealului excelenţei în cercetare şi în formarea tinerelor generaţii de studenti. În acest sens, promovarea pe mai departe a principiilor si obiectivelor reformei, inclusiv a prevederilor Legii educatiei naţionale nr 1/2011, este o opţiune fundamentală”, se arată în apelul semnat de Consorţiul ”Universitaria”.

Rectorul Universităţii de Vest: ”Universităţile străine ne fac concurenţă directă”

”Este un demers al unor universităţi de elită de a face o tribună publică de discuţii. Acest consorţiu doreşte să promoveze excelenţa şi să nu permită ca învăţământul superior românesc să se îndrepte spre mediocritate”, a declarat pentru gândul Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, care vorbeşte despre concurenţa pe care au început să o facă instituţiile străine

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 53 minute
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°