La o zi după ce Varşovia a anunţat că primele rachete americane vor fi instalate în Polonia în luna mai, Rusia este îngrijorată de planurile americane privind amplasarea de sisteme Patriot în apropierea graniţei sale, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, scrie Voice of Russia.
Ne îngrijorează activitatea antirachetă, nejustificată, a Statelor Unite pe teritoriul Poloniei. Nu ne este clar scopul planificării amplasării de sisteme Patriot în apropierea graniţelor ruseşti, a declarat diplomatul rus.
Nu ştim ce ameninţări trebuie contracarate în timpul exerciţiilor antirachetă planificate la sfârşitul lunii mai în apropierea regiunii Kaliningrad, enclavă rusă situată între Polonia, Lituania şi Marea Baltică.
Astfel de acţiuni unilaterale nu pot să nu stârnească îngrijorare, a subliniat Andrei Nesterenko.
Potrivit Voice of Russia, declaraţia reprezentantului diplomaţiei ruse vine după ce, miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez al Apărării, Janusz Sejmej, a anunţat că primele rachete americane Patriot vor fi instalate în Polonia la 24 mai.
Varşovia a ratificat, în februarie, un acord asupra viitorului statut de reglementare a trupelor americane pe teritoriul polonez, care a deschis drumul desfăşurării de rachete Patriot.
Rachetele Patriot urmează să fie amplasate la aproximativ 100 de km de graniţa cu enclava rusă Kaliningrad şi nu în apropiere de Varşovia, aşa cum era planul iniţial, fapt care a generat a serie de reacţii la Moscova, marina militară rusă anunţând că îşi va întări Flota sa la Marea Baltică cu armament de înaltă precizie.