Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: Județele fruntașe la referendumul de demitere a președintelui, fruntașe și la primit bani de la buget

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 octombrie 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a criticat rectificarea bugetară, arătând că alocările către administraţiile locale au fost 93% în cazul autorităţilor conduse de USL şi doar 3,8% în cazul celor conduse de PDL. Mai mult, spune el, alocările au ținut cont mai puțin de necesitățile locale și mai degrabă de prezența înregistrată la referendumul de demitere a șefului statului.

"Victor Ponta minte când spune că a făcut rectificarea bugetară de ieri datorită faptului că încasările la buget au fost mai mari cu 7%. Uită să spună că inflaţia pe septembrie a fost de 5,33%, iar restul creşterilor încasărilor a fost posibil datorită politicilor Boc şi Ungureanu", a spus Blaga, conform mediafax.ro.

El a arătat că au fost repartizate 326 de milioane, adică 93,25%, către administraţiile conduse de USL şi 13 milioane, adică 3,8%, către administraţiile conduse de PDL.

Potrivit lui Blaga, cele mai mari beneficiare au fost judeţele Vâlcea, Olt, Teleorman, Dolj, acolo unde prezenţa la vot la referendum "a depăşit 200%".

Nicolăescu: Declarațiile lui Blaga "ies din sfera firescului"

Liderii USL Ecaterina Andronescu şi Eugen Nicolăescu au respins afirmaţiile preşedintelui PDL. "Eu nu aş vrea să comentăm pentru că dacă ne uităm în hotărârile de guvern pe care cei care acuză acum, într-o manieră neacceptabilă, dacă ne uităm ce au făcut, putem să găsim explicaţia de ce numai anumite primării au ajuns în situaţia să nu aibă bani nici măcar pentru salarii", a spus Andronescu, conform Agerpres.

Liberalul Eugen Nicolăescu a declarat că nu poate accepta astfel de declaraţii "care ies din sfera firescului". "Nu pot fi acceptate asemenea declaraţii care ies din sfera firescului, raţionalului şi discernământului. Pentru că atunci când ştii că în ţară ai agenţi economici neplătiţi, că ai arierate, care în acordul cu FMI e una dintre cele mai importa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 44 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 59 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°