Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interpretări cu suflet sau pragmatice

Publicat in Viata Medicala, luni 1 iulie 2013 ·

Întâmplarea a făcut ca, două zile la rând, să asist la concerte deosebit de atractive, pe cât de diverse ca program, pe atât de diferite ca manieră de abordare. Astfel, la Muzeul Cotroceni, vernisarea amplei retrospective Ştefan Luchian s-a împlinit printr-un recital Bach, pornind de la faptul că pictorul, pasionat şi de muzică (el însuşi cântând la flaut), era atras cu deosebire de muzica Titanului. Oaspete de onoare a fost reputatul violoncelist Marin Cazacu, cel care a şi prezentat programul, în maniera sa agreabilă, dar foarte documentată, presărată cu informaţii interesante şi legături neaşteptate raportate la Luchian, Enescu şi, evident, la Bach. Cu acelaşi firesc şi profesionalism, a abordat câteva secvenţe de mare frumuseţe, punându-şi în valoare tehnica performantă, dar mai ales sinceritatea, căldura şi sensibilitatea cu care interpretează fiecare pagină muzicală, convingând numeroşii spectatori că Bach poate deveni accesibil şi chiar cuceritor dacă este subliniată vibraţia profund umană a muzicii sale, cântată „cu suflet“, inteligent investită „cu viaţă“, cu o frazare elegantă şi colorată într-o paletă diversă. Am ascultat, cu încântare, pagini din suite pentru violoncel solo, dar şi Arioso (în transcripţia solistului), aceasta din urmă în compania pianistei Raluca Cimpoi-Iordachi, pe care am apreciat-o pentru tuşeul rotund şi cunoaşterea stilistică reliefată, şi în colaborarea cu violonista Simina Croitoru; tânăra solistă, acompaniată de pian, a optat pentru fragmente din Sonate, precum şi pentru celebra Arie din Suita III, etalându-şi sunetul calitativ, prioritar agilitatea şi uşurinţa cu care tratează partiturile, deopotrivă în cele pentru vioară solo. În ambianţa elevată a sălii Cerchez, întreaga derulare a programului a adus o atmosferă aparte, în care parcă „plutea“ deasupra noastră încărcătura transmisă de maestrul care, desigur, s-a aflat î

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°