Acordul negociat de şefii diplomaţiilor americană şi rusă este benefic pentru ordinea internaţională.
Negocierile dintre John Kerry şi Serghei Lavrov au dus la un acord pozitiv în ceea ce priveşte armele chimice, prin aceea că regimul sirian va adera la convenţia de interzicere a acestui tip de armament şi, în consecinţă, îşi va pune arsenalul sub control internaţional, pentru a fi ulterior distrus.
Din perspectiva nevoii de legitimitate internaţională pentru orice formă de ingerinţă în afacerile interne ale unui stat – cu atât mai mult, pentru o intervenţie militară – revenirea la un traseu centrat pe ONU este benefică. Viitoarea rezoluţie a Consiliului de Securitate va consfinţi faptul că, în caz de neconformare, regimul sirian se expune la sancţiuni în baza capitolului VII al Cartei ONU, care face referire la ameninţările cele mai serioase la adresa păcii.
Rusia va continua să se opună, probabil, oricărei forme de intervenţie militară, chiar dacă se va dovedi faptul că regimul sirian a încălcat termenii rezoluţiei. Însă, într-o astfel de situaţie, administraţia Obama şi-ar putea asuma răspunderea loviturilor militare, întrucât intervenţia – deşi tehnic ilegală, din perspectiva dreptului internaţional – ar beneficia de mult mai multă legitimitate decât proiectul vehiculat în ultimele săptămâni.
Acordul negociat de şefii diplomaţiilor americană şi rusă este benefic pentru ordinea internaţională. Desigur, ambele părţi profită, deşi nu în aceeaşi măsură. Rusia se dovedeşte din nou capabilă să joace un rol internaţional major, să-şi sprijine clientul de la Damasc, ba chiar să-l ajute pe preşedintele Obama să iasă dintr-o situaţie riscantă pentru propriul prestigiu, în care intrase împins de nechibzuinţă. Pe de altă parte, Statele Unite pot argumenta că, fără o ameninţare credibilă cu lovituri militare, Assad nu ar fi acceptat să-şi abandoneze a
