O olteancă, din Târgu-Jiu, e fan înfocat al Andreei Marin Bănică. În semn de preţuire, gorjeanca i-a făcut cadou „Zânei Surprizelor“ o rochie pentru plajă, dar bătrâna ar vrea să ştie dacă diva o va îmbrăca vreodată.
Fosta învăţătoare, Olivia Dobrescu, acum în vârstă de 74 de ani, îşi aminteşte cu câtă nerăbdare aştepta emisunea „Surprize,surprize“, realizată de Andreea Marin Bănică. Bătrâna spune că vedeta tv a impresionat-o cu ţinutele elegante pe care le purta. În acel moment s-a gândit să-i confecţioneze o rochie de plajă„zânei“, şi s-a pus pe treabă. ”Îmi doream mult ca Andreea să poarte în timpul emisunii tv costumul de plajă, lucrat de mâinile mele. Rochia este lucrată cu mătase vegetală, am prevăzut-o cu o bentiţă în zona sânilor şi apoi am lăsat franjuri până în talie unde am făcut a doua bentiţă şi din nou franjuri pânăaproape de genunchi”, povesteşte bătrâna.
A lucrat două zile pe acel costum pe care l-a împachetat şi l-a trimis, printr-un colet, vedetei tv, pe adresa studioului „Surprize, surprize“. Croiala a fost aleasă după o revistă din străinătate, publicată în anii ‘80. O rochie asemănătoare a mai confecţionat anterior fiicei ei. În acelaşi an, fără să se aştepte, femeia a primit o scrisoare de mulţumire de la „zână“. “Mi-a scris că nu o s-o refuze, ca să nu mă supăr şi că o va păstra ca şi amintire de preţ, dar că nu va putea să o îmbrace la emsiuni pentru că în contract erau prevăzute toalete realizate de o anumită firmă”, mai spuneOlivia Dobrescu. Aceasta este pasionată, încă din tinereţe de croşetat. A croşetat cu aţă de macramé mănuşi şi chiar lenjerie intimă. A lucrat cu andrelele haine, ciorapi şi veste la copii, cunoştinţe şi oameni necăjiţi. Toţi cei care au primit lucruri de la Olivia Dobrescu le portă cu drag.
Femeia ar fi tare fericită dacă diva va purta vreodată rochia.