DORIS MIRONESCU
Un pahar de cvas in parcul Stefan
Implinire a unei mai vechi dorinte personale, am reusit sa vizitez vara aceasta Chisinaul. M-am inarmat cu o curiozitate vie, fara preconceptii, ba chiar cu un parti-pris destul de puternic dupa o lectura recenta din C. Stere si alta din Iulian Ciocan. Gratie unei invitatii a Clubului Literar de pe langa Uniunea Scriitorilor din Moldova, am facut acest drum in iulie, alaturi de amicul Serban Axinte.
E o impresie de calatorie verificata: dintre orase, le prefer pe acelea de marime mijlocie. Metropolele ma pun in incurcatura. Sper ca nu (doar) din comoditate provinciala. Mi se pare insa ca orasele care pot fi cuprinse intr-o zi-doua cu pasul in aproximativa lor intregime se lasa astfel mai usor "citite". Si ce placere e mai mare decat aceea de a parcurge la pas, pagina cu pagina, un oras? Ba, as spune chiar ca lectura unui oras este mai complicata decat a unei carti: straturile temporale sunt introlocate, un cartier geme de istorie, altul urla a pustiu. Nu exista consecventa temporala intre strazi si, daca intr-un loc iti odihnesti privirea pe un vestigiu al sutei a optsprezecea, imediat dupa colt poti sa te trezesti in cel mai dur stalinism.
Chisinaul a fost numit "Orasul Alb". Nu de multa vreme, insa: cam din anii 60. Albul este cel al cladirilor dominante din centru si al cartierelor de blocuri inalte, mai mari decat norma si - deci - inspaimantatoare. Mai toate tin de stilul sovietic, masiv si lipsit de imaginatie, stilul cimentului monumental. La fel, o mare parte a bulevardului Stefan cel Mare si (inevitabil) Sfant este compromisa de initiative sovietice indoielnice, precum "maseaua aurita" a palatului prezidential sau uriasa piramida de beton a Teatrului de Opera si Balet, facuta sa demonstreze parca, o data pentru totdeauna, adevarul tezei dupa care constiinta nu este decat