Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Răzvan Filipescu, a dispus un control la agenţia de turism Mareea Travel, care a organizat circuitul în Muntenegru şi Croaţia, în cadrul căruia autocarul care transporta turiştii români s-a răsturnat într-o prăpastie, informează Mediafax.
ANT mai precizează, într-un comunicat dat publicităţii luni, că nu are competenţe legale pentru verificarea firmei de transport implicată în accident.
"Ca urmare a incidentului petrecut în Muntenegru, Autoritatea Naţională pentru Turism îşi exprimă condoleanţele şi întreaga compasiune pentru familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident", se mai spune în comunicat.
Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 19 morţi şi 28 de răniţi, potrivit informaţiilor disponibile în prezent.
Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, a precizat, pentru Mediafax, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acesta cu agenţia de turism.
Citeşte şi UPDATE: 19 români MORŢI după ce un autocar S-A RĂSTURNAT într-o prăpastie din Muntenegru. Vezi LISTA românilor internaţi la clinica din Podgorica!
Una dintre prevederile contractului încheiat de Gregoy Tour, operatorul autocarului implicat în accident, şi Mareea Travel, agenţia care a organizat circuitul turistic, este că transportatorul este responsabil, în condiţiile legii, de toate pagubele produse beneficiarului (Marrea, n.r.) incluzând vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, precum şi pagube produse bunurilor acestora, din vina transportatorului sau a persoanelor pentru care e ţinut responsabil, inclusiv conducătorii auto, a declarat Marius Usturoiu.
Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, pen