Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATENTATUL DIN BOSTON: Unul dintre fraţii Ţarnaev a fost "reperat" la plecarea sa în Rusia, dar nu şi la întoarcere. Ce greşeală au făcut autorităţile americane

Publicat in Mediafax, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Statele Unite l-au "reperat" pe Tamerlan Ţarnaev, suspect în atentatul din Boston, ucis ulterior, la plecarea în Rusia, în 2012, însă întoarcerea sa a fost în schimb neobservată, a recunoscut marţi secretarul american pentru Securitate Internă Janet Napolitano.

"Sistemul a detectat plecarea sa din Statele Unite" a declarat ea în cadrul unei audieri în Senatul american. Însă 5 luni şi 13 zile mai târziu, "la întoarcerea sa, toate anchetele pe acest subiect fuseseră închise".

Napolitano a mai recunoscut şi o greşeală de scriere a numelui Ţarnaev, fără a preciza cauzele sau consecinţele exacte ale acestei greşeli.

Luni, senatorul republican Lindsey Graham a declarat pentru jurnalişti, pe baza unei conversaţii cu un înalt responsabil al FBI, că o greşeală de scriere a împiedicat FBI să detecteze călătoria lui Tamerlan Ţarnaev în Rusia.

"Învăţăm lecţiile din acest atentat, aşa cum am făcut şi după ultimele atentate teroriste", a declarat ea, amintind că reforma imigrării aflată în discuţii în Senat ar face obligatorie înregistrarea electronică sau biometrică a informaţiilor de pe paşapoarte la ieşirea din teritoriu.

Tamerlan Ţarnaev, spre deosebire de fratele său mai mic Jokar, nu avea cetăţenie, ci dispunea de un permis de şedere permanentă.

"Ce mi-au spus acum două zile nu are susţinere" a reacţionat Lindsey Graham marţi în faţa jurnaliştilor. "Cum putea şti departamentul de siguranţă internă că acest tip a părăsit ţara, dar FBI nu? Aşa ceva trebuie reparat".

Nu se ştia încă marţi dacă plecarea lui Ţarnaev a declanşat o alertă deoarece tânărul se afla pe o listă de supraveghere a terorismului sau pe o altă listă, mai vastă, care conţine jumătate de milion de nume, baza de date TIDE compusă de Centrul naţional antiterorist (National Counterterrorism Center).

Republicanul John McCain a solicitat organizarea unei audieri

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 29 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°