Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legumele si alcoolul va prelungesc viata cu 14 ani

Publicat in HotNews, joi 10 ianuarie 2008 ·

Persoanele care beau cantitati moderate de alcool, fac sport, renunta la fumat si mananca zilnic cinci portii de legume si fructe traiesc, in medie, cu 14 ani mai mult decat cei care ignora aceste obiceiuri sanatoase. Aceasta e concluzia unui studiu britanic preluat de Reuters şi citat de Mediafax.

Există argumente puternice care vin în sprijinul ideii că fiecare dintre aceste obiceiuri contribuie la prelungirea speranţei de viaţă şi la îmbunătăţirea sănătăţii, dar noul studiu a avut în vedere impactul lor combinat.

“Rezultatele vin în sprijinul ideii că schimbările, chiar şi cele mai mici, în stilul de viaţă pot face diferenţa”, scriu cercetătorii în sudiul publicat în PLoS Medicine. În perioada 1993-1997, cercetătorii au chestionat 20.000 de bărbaţi şi femei din Marea Britanie în legătură cu stilul lor de viaţă.

În acelaşi timp, cercetătorii le-au măsurat acestora nivelul de vitamina C din organism, un indicator al consumului de legume şi fructe. Cercetătorii au dat voluntarilor, cu vârste cuprinse între 45 şi 79 de ani, câte o notă - de la 0 la 4 - acordând un punct pentru fiecare obicei sănătos din cele patru menţionate mai sus.

Specialiştii, care au monitorizat decesele până în 2006, au mai spus că o persoană cu nota 0 are aceleaşi probabilităţi de a muri ca o persoană care a primit nota 4, dar care este cu 14 ani mai în vârstă. Cel mai mare beneficiu este renunţarea la fumat, o schimbare care a dus la îmbunătăţirea cu 80% a stării de sănătate, potrivit cercetătorilor.

În top urmează consumul zilnic de legume şi fructe. Consumul moderat de alcool şi exerciţiile fizice sunt, de asemenea, benefice, spun cercetătorii de la Universitatea din Cambridge şi de la Consiliul de cercetări medicale. Cercetătorii sunt de părere că trebuie încurajată adoptarea acestor obiceiuri, mai ales în rândul persoanelor de vâr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 17 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 2 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°