Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alpinistul român Horia Colibăşanu a fost "evacuat" ca în filme din Himalaya

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 ·

Timişoreanul a povestit, în exclusivitate pentru Adevărul de Seară Timişoara, ce s-a întâmplat în ultimele două zile pe cel mai periculos munte din lume, în timp ce zeci de persoane, printre care şi el, încercau să-l salveze pe spaniolul Tolo Calafat, blocat la 7.600 de metri.

Corespondenţă de pe Annapurna, din tabăra de la 4.000 de metri

„Tolo Calafat nu s-a întors de pe vârf în timp util, a stat prea mult acolo. Colegii lui de expediţie, Juanito şi Carlos, au coborât mai repede. Tolo a anunţat la un moment dat că nu mai poate să meargă şi a cerut ajutor. Probabil i-a fost teamă să coboare pentru că avea în faţă o porţiune de gheaţă, pe care trebuia să fie foarte atent".

Altitudine incompatibilă cu viaţa

„El era foarte sus, undeva la 7.600 de metri, ceea ce e foarte mult. Şi a cerut ajutor. Dar toată lumea era obosită. E greu după vârf. A dat coordonatele locului în care se afla şi putea vorbi la telefon. Colegii lui i-au spus să ia dexometazonă (medicament folosit la altitudine pentru a putea face faţă efortului), dar el a spus că şi-a pierdut rucsacul. A spus că aşteaptă ajutor".

Mobilizare contra timp

„În tabăra de bază au anunţat cei din echipa lui că trebuie trimis elicopterul, dar era plecat în Manaslu, la altă intervenţie de salvare. De acolo au fost recuperaţi trei alpinişti. Când s-a întors elicopterul a urcat după Tolo, dar s-a înorat, s-a pus ceaţa, nu mai vedeau nimic salvatorii şi s-au întors la bază. Eu am anunţat că rămân şi că aştept să aducă cineva oxigen. Eram prea obosit să pot urca de la 7.000 la 7.600 de metri şi fără oxigen nu puteam să-l salvez şi nu ajutam cu nimic în situaţia asta".

Două echipe de salvare

„Cu mine au rămas Juanito şi Carlos, în tabăra 4 şi aşteptam. Apoi, în noaptea de miercuri spre joi el deja nu mai vorbea, doar apăsa pe butonul telefonului când pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°