Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conservatorii bat şaua naţionalismului ca să-i priceapă electoratul

Publicat in Gandul, joi 15 noiembrie 2007 ·

UDMR şi Băsescu, scoşi vinovaţi pentru că „românul din Ardeal nu e tratat cu respect”

Ieri, la Târgu Mureş, PC a lansat Statutul Românilor din Ardeal, care se vrea o replică a Statutului minorităţilor naţionale pentru care pledează UDMR. ”Românul din Ardeal nu e tratat cu respect de către comunitatea maghiară, care a reuşit să-şi impună cât mai multe drepturi. (...)Avem familii de români care, mai ales în Covasna şi Harghita, sunt tratate ca şi cum ar fi acceptate în mod special”, a spus Voiculescu, povestind că el a văzut cum, într-o comună, drumul „era asfaltat până la ultima casă în care locuia un maghiar”.

Şeful PC a evocat, pe un ton dramatic, situaţia şcolilor româneşti din Ardeal, gata să se desfiinţeze, pentru că „domnii de la UDMR” au introdus o prevedere în lege prin care acolo, unde nu sunt sufiecienţi copii de etnie română, şcolile româneşti dispar.

„Ce vină au aceşti copii?”, s-a revoltat Voiculescu. Alături de UDMR, Dan Voiculescu a mai identificat un vinovat: pe Traian Băsescu care „a îndrăznit să spună că, în România undeva, indiferent unde, limba română trebuie învăţată ca limbă străină”.

De altfel, problema limbii române în Ardeal este, după Voiculescu, „cea mai dureroasă”. „Ardealul e în România şi pare aberant, la prima vedere, ca românii să aibă nevoie de un statut, altul decât de cel de cetăţeni ai României”, a admis, la un moment dat, liderul PC.

Tot el a spus însă că trebuie adoptat un asemenea document pentru ca românii, ungurii şi Europa să ştie despre situaţia din Ardeal. Documentul prezentat de conservatori este practic o compilare între unele articole ale Constituţiei şi un pachet de şapte iniţiative legislative ale PC privind drepturi ale românilor din judeţele în care aceştia sunt minoritari. Două dintre propuneri au trecut deja de Camera Deputaţilor, prin adoptare tacită. Este vorba despre proiectul prin c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 54 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 2 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 2 ore
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°