Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paznicul de vânătoare suspectat de braconaj, suspendat

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vrancea a revenit ieri cu o poziție oficială privitoare la suspiciunea de braconaj care planează asupra unui paznic de vânătoare al Asociației. ”Conducerea AJVPS Vrancea, luând la cunoștință acuzațiile de braconaj ce au fost administrate împotriva paznicului de vânătoare Bezea Petrică, a luat măsura suspendării acestuia din activitatea specifică, până la definitivarea cercetărilor”, ne-a declarat Mircea Grosu, purtătorul de cuvânt al AJVPS Vrancea.

Paznicul de vânătoare al AJVPS, care răspunde de paza unui fond de vânătoare de pe raza comunei Cârligele, ar fi fost surprins luni seară la braconaj, pe fondul de vânătoare 10 Dumbrava, în zona Gura Caliţei, administrat de Asociaţia „Valea Neagră“. Dus la Postul de Poliție din localitate, paznicul ar fi declarat că a fost nevoit să treacă prin fondul respectiv de vânătoare, în drum spre casă, dar că nu ar fi avut cartușe în arma pe care o deținea asupra sa.

Conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vrancea a revenit ieri cu o poziție oficială privitoare la suspiciunea de braconaj care planează asupra unui paznic de vânătoare al Asociației. ”Conducerea AJVPS Vrancea, luând la cunoștință acuzațiile de braconaj ce au fost administrate împotriva paznicului de vânătoare Bezea Petrică, a luat măsura suspendării acestuia din activitatea specifică, până la definitivarea cercetărilor”, ne-a declarat Mircea Grosu, purtătorul de cuvânt al AJVPS Vrancea.

Paznicul de vânătoare al AJVPS, care răspunde de paza unui fond de vânătoare de pe raza comunei Cârligele, ar fi fost surprins luni seară la braconaj, pe fondul de vânătoare 10 Dumbrava, în zona Gura Caliţei, administrat de Asociaţia „Valea Neagră“. Dus la Postul de Poliție din localitate, paznicul ar fi declarat că a fost nevoit să

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 20 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°