M-am gandit de multe ori, chiar inainte de a fi tata, la felul in care imi voi creste copilul. Ma intrebam daca voi sti sa ii dau o educatie buna, daca o sa am rabdare si o sa fiu intelegator, daca voi putea fi un exemplu pentru el. Viata de parinte mi-a demonstrat ca aceasta meserie "vine mancand" si ca abia cand copilul tau este pe propriile picioare poti sa iti spui daca ti-ai facut datoria bine sau nu.
Am ajuns la acea varsta, a trecerii in revista, desi, spun eu, sunt un parinte tanar. La vremea cand am devenit tata, tatal meu imi spunea ca sunt un copil care are copil. Imi placea cum suna asta. Acum ma uit in urma si imi dau seama ca am avut ceva curaj sa ne asumam responsabilitatea unui copil in ultimii ani de comunism. Era greu, cumparam ulei la ratie si stateam intr-un apartament dat de la serviciu pentru ca sotia mea ramasese insarcinata. Lucram amandoi la IMGB. Ne-am cunoscut la Politehnica, unde eram studenti amandoi. Aveam 24 de ani cand un omulet de 2.850 kg ne-a schimbat pentru totdeauna.
Cei care au fost parinti la sfarsitul anilor '80 stiu prea bine cum se traia atunci. Am mancat multe oase doar pentru ca Andrei sa aiba sa manance dintr-un pui cateva zile. L-am crescut cu "cheia de gat" si cu ciorba in termos, dar a crescut frumos. I-am spus de cand era doar un pusti ca in viata copii trebuie sa isi depaseasca parintii. Sa faca asa incat noi sa fim mandri de el, sa invete si sa munceasca. Ca orice parinte, doream pentru copilul meu tot ce era mai bun.
"Tati, ai sa fii mandru de mine! Am sa ma fac ceva ce nici nu visezi!" Parca a stiut dintotdeauna ca o sa invinga si o sa ne surprinda pe toti. Nu a urmat scoli speciale sau cursuri de vreun fel. A facut generala si liceul in cartier. Punctul lui de cotitura a fost intalnirea cu noii nostri vecini. S-a mutat alaturi de noi o pereche de tineri foarte simpatici. Andrei av
