Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNR: Grevǎ pe termen nelimitat în transporturile de mărfuri

Publicat in Ziua Veche, luni 9 decembrie 2013 ·

Transportatorii rutieri de mărfuri au comunicat că au oprit, luni, 9 demcebrie, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări.

Reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR), Augustin Hagiu a transmis ȋntr-un comunicat remis de mediafax că transportatorii rutieri de mărfuri aşteaptă, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să îşi respecte promisiunile asumate prin minuta semnată în luna mai, în urma cărora protestele anunţate atunci au fost suspendate. Hagiu a precizat că după ce vor fi rezolvate solicitările menţionate în minuta încheiată în luna mai, se poate intra într-un dialog cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor. În cadrul protestului, unii dintre şoferii de autocamioane aflaţi pe trasee intenţionează să meargă în coloană, cu viteze reduse.

În minuta din 22 mai, semnată de Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor în acea perioadă, şi reprezentanţii UNTRR şi CNR, Radu Dinescu şi Meyer Siegfried, se arăta că, în maxim 30 de zile, MT va analiza propunerile partenerilor sociali şi, ulterior, va propune un program punctual pentru soluţionarea problemelor. De asemenea, în document se menţiona că vor fi constituite subcomisii de specialitate, formate din reprezentanţi ai MT şi ai transportatorilor, care să dezbată şi să promoveze modificări şi completări ale unor acte normative.

CNR a anunţat, în 5 noiembrie, că din 9 noiembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susţinând că “au epuizat toate căile diplomatice” în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă “lovitură” din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi. Potrivit CNR, în ultimele luni, patronatele din transporturi au transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, incluzând şi so

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 27 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, un grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relat

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum o ora
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum o ora
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Președintele Iohannis s-a întâlnit cu liderul Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului Statelor Unite ale Americii / România vrea să joace un rol mai important în asigurarea securității energetice la nivel regional

G4Media acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, la Washington, D.C., cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson, anunță Administrația Prezidențială. ”Președintele Klaus Iohannis a salutat adoptarea de

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 2 ore
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°