Un nou cutremur, de 2,7 magnitudine s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP). Asta după ce zilele trecute au avut loc alte trei cutremure. Un studiu recent arată că 78% din români sunt îngrijoraţi de un posibil cutremur.
Potrivit sursei citate, seismul a avut loc la o adâncime de 114 kilometri, la ora 05:45. Oraşele cele mai apropiate de zona unde s-a produs seismul sunt Covasna (40 kilometri), Vălenii de Munte (51 kilometri) şi Râmnicu Sărat (52 kilometri). De asemenea, vineri s-au înregistrat alte trei cutremure, cel mai mare având 3,3 magnitudine.
Cei mai mulţi români, îngrijoraţi de cutremur
Un posibil cutremur major îi îngrijorează pe 78% dintre cei care au fost chestionaţi de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, care a studiat modul în care populaţia percepe factorii de risc asupra statului şi a societăţii româneşti în general, dar şi riscurile la nivel individual.
Cutremurul este riscul pe care cei mai mulţi respondenţi (78%) îl indică drept unul de actualitate.
Alte riscuri pentru România percepute de către cei chestionaţi sunt: răpirile de persoane (52%), pandemiile (43%), falimentul de ţară (41%), terorismul (35%), dictatura (34%) şi agresiunea militară din partea unei mari puteri (30%).
Cum ne păzim în caz de cutremur - Decalogul lui Doug Copp
Expertul Doug Copp, şeful Salvării şi managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internaţionale de Salvare (ARTI), specializat în dezastre naturale şi în salvarea de vieţi, a publicat zece reguli de aur pentru supravieţuirea în caz de cutremur major. Printre altele, specialistul, care de-a lungul carierei a intrat în sute de clădiri prăbuşite pentru a salva oameni, susţine că teoria potrivit căreia în caz de cutremur este bine să ne adăpostim sub o masă sau s