Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai presus decât Constituţia

Publicat in Adevarul, joi 19 aprilie 2007 ·

"Domnule Năstase, noi doi avem o problemă, pe cuvântul meu, să discutăm sincer, suntem amândoi foşti comunişti. Poporul român merita alţi candidaţi!" Cu această replică rostită în "Domnule Năstase, noi doi avem o problemă, pe cuvântul meu, să discutăm sincer, suntem amândoi foşti comunişti. Poporul român merita alţi candidaţi!" Cu această replică rostită în seara de 8 decembrie 2004, în cadrul confruntării televizate cu Adrian Năstase, Traian Băsescu nu numai că a câştigat runda, dar a spus şi un mare adevăr. Domnule preşedinte, aţi avut dreptate. Ce se întâmplă acum pe scena politică este rezultatul direct al perpetuării la conducerea României a unui sistem cvasifeudal, clientelar şi total netransparent. De ani de zile, serviciile secrete joacă în politică şi în economie. Inamicii politici au fost rezolvaţi cu dosare, fie ţinând de viaţa privată, fie de implicări în afaceri mai mult sau mai puţin dubioase. Dar nu setea de dreptate a contat, ci doar doborârea adversarului. Ulterior, toate cazurile au fost îngropate. Un duşman terminat nu mai conta şi nici nu mai trebuia adus în faţa justiţiei. Sistemul a lucrat implacabil, adaptânduse vremurilor noi. De la zona gri în care România a fost plasată la începutul anilor `90 - raiul traficanţilor şi al contrabandiştilor, al falimentelor din bănci şi din industrie - la zona europeană şi euroatlantică de astăzi. La rândul său, Traian Băsescu şi-a construit întreaga carieră în cadrul acestui sistem profund viciat şi în esenţă nedemocratic. Preşedinţii României, de la Ion Iliescu până la Traian Băsescu, au ştiut să folosească sistemul, să-l controleze sau să se asigure de bunăvoinţa lui când sau aflat în opoziţie. Excepţia este Emil Constantinescu, cel învins de securişti. Din această cauză, bătăliile pentru putere în România sunt duse cu ferocitate între persoane al căror trecut nu a fost niciodată pe deplin elucidat. Din ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 44 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 54 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 53 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°