Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: AJOFM Olt a deschis seria externalizării serviciilor

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 ·

După restructurarea unei treimi din angajaţi, agenţia de ocupare caută soluţii de asistare personalizată a şomerilor. Ieri s-a lansat la Slatina proiectul CAPS, prin care vor beneficia de consiliere şi orientare 300 de şomeri, iar de instruire în antreprenoriat 50 de şomeri.

Asociaţia pentru dezvoltare şi promovare socio-economică „Catalactica” a lansat ieri în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt proiectul CAPS cofinanţat din Fondul Social European, proiect ce presupune înfiinţarea la Slatina a unui Centru de asistenţă proactivă pentru şomeri. Implementarea proiectului a fost demarată la 1 noiembrie, urmând ca până pe 30 aprilie 2012, şomeri tineri, de peste 45 de ani şi cei de lungă durată să beneficieze de servicii suplimentare faţă de cele oferite de AJOFM. Potrivit managerului de proiect Cristina Crinteanu, se aşteaptă ca 300 de şomeri să beneficieze de consiliere, 50 să fie iniţiaţi în antreprenoriat, 25 să demareze o activitate independentă, iar 100 să fie instruiţi în mobilitate europeană, asociaţia urmând să organizeze întâlniri şomeri- angajatori, dar şi şomeri- şomeri cu poveşti de succes.

Proiectul are o valoare totală de 2,10 milioane lei, dintre care 1,87 milioane lei finanţare UE, 185.175 lei de la bugetul naţional şi 43.000 contribuţia beneficiarului.

Primul pas spre externalizare

Proiectul de ieri constituie primul pas spre externalizarea serviciilor agenţiei de ocupare, după restructurare nemaiputându-se vorbi de un standard ridicat al servicilor oferite. Lucru recunoscut chiar de către directorul Cristinel Cârloganu: „Realitatea ne dovedeşte că nu există un serviciu public care să ofere un standard ridicat pentru toate serviciile prevăzute de lege. Avem tendinţa ca şomerii să fie asistaţi personalizat, de aceea mergem pe parteneriate adoptate pe grupuri ţintă şi să încercăm să externaliză

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°