Angajaţii Oltchim sunt destul de sceptici în ceea ce priveşte rentabilizarea societăţii. Ei spun că privatizarea „nu miroase a bine“, că e o „ţeapă“ şi că cel mai important lucru e repornirea uzinei.
Luni dimineaţa, în faţa Oltchim, înainte de ieşirea din schimbul I, era o linişte de mormânt. Puţini oameni treceau din când în când pe alei. Un muncitor care împinge la o pubelă de gunoi se adresează altuia: „Bă, să ajungem mai repede la televizor să vedem ce se întâmplă cu combinatul", iar celălalt dă din cap că abia aşteaptă să vadă la OTV şi la celelalte programe cum mai decurge privatizarea.
„Eu auzii că Diaconescu refuză să semneze azi actul de preluare a Oltchimului, aşa că e groasă bă, se alege praful de privatizarea asta", intră un al treilea în vorbă. Întreb o femeie care tocmai ieşea pe poarta societăţii, cum este cu noul patron, cât de încrezătoare este, iar ea face un gest a lehamite cu mâna şi oftează. „E vai de capul nostru, dom'ne! Nu miroase a bine!", spune în treacăt.
Aşteptarea, moarte sigură
În staţia de autobuz, o altă femeie aflată în concediu de odihnă acceptă să vorbească, tot sub protecţia anonimatului: „Ne-au dat banii pe luna iulie, bonurile de masă sunt neluate de trei luni, dar vin vremuri grele! Nu ai putut tu stat să pui pe roate combinatul ăsta şi vine te miri cine şi gata, ne aşteaptă lapte şi miere. Sincer, aş prefera să spună... nu vă dăm acum banii pe luna trecută, vă rog să mai aşteptaţi, dar să vedem odată pornit combinatul. Abia atunci am avea garanţia locurilor de muncă. Atunci am avea sentimentul că venim să muncim, că avem unde, dar aşa.... aşteptarea asta e moarte sigură", spune femeia.
Treaba nu miroase a bine
Cum până la ieşirea schimbului mai este ceva vreme, merg la un birt aflat în afara perimetrului Oltchimului, unde câţiva oameni descântă fie o bere, fie un suc