Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O întâmplare stranie

Publicat in Jurnalul, duminică 24 iulie 2011 ·

Foto: Cristian Crisbăşan Uneori, în viaţă, mai ales în perioadele în care lucrurile par a curge într-un fel de rutină mediocră, ne trezim implicaţi în nişte întâmplări stranii şi aparent inexplicabile. Sunt evenimente ce par manevrate dintr-o altă dimensiune, pe care nu le putem cataloga nici negative, nici pozitive, dar care ne tulbură profund şi ne duc cu gândul la semne misterioase. Multă vreme după aceea, semnificaţiile lor ascunse, oculte, ne bântuie şi ne intrigă. După şi mai mult timp, pe unele dintre ele le confundăm cu posibile vise şi ne întrebăm: oare asta chiar mi s-a întâmplat sau am visat?

Recent, o cunoştinţă de-a mea (am să-i dau un nume fictiv, dar extrem de rar întâlnit în România, cum ar Victoria SAMUR), şi-a cumpărat un monitor tv cu plasmă. După o vreme a realizat că noului televizor i-ar sta mult mai bine agăţat de perete. Drept pentru care într-o zi - să zicem luni -, după orele de program, s-a dus la un mare magazin de produse pentru amenajarea casei să cumpere respectivul suport. Ajunsă acolo, şi-a dat seama că nu studiase suficient de bine noul televizor ca să ştie exact ce tip de suport i s-ar potrivi. Ştia doar că ar vrea un suport cu braţ, pentru a putea modifica poziţia televizorului. S-a consultat cu vânzătorii de la raionul respectiv, le-a spus ce marcă de televizor avea şi au căzut împreună de acord asupra unui anumit model de suport cu braţ. Iar vân­ză­to­rii, amabili, i-au spus că dacă nu se va potrivi cu televizorul, poate să returneze suportul şi să-l ia pe cel potrivit. Evident că noul suport nu se potrivea cu televizorul. Dar ea nu a avut timp să se ducă a doua zi la magazin să-l schimbe. A putut face asta doar după alte cinci zile, vineri. Ajunsă la magazin, nu a avut şansa să dea peste aceiaşi vânzători – era, desigur, altă tură. Le-a explicat celor prezenţi despre ce este vorba şi ei au spus că, desigur, suportul po

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 4 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°