Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Trebuie închise peste 3000 de şcoli

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 septembrie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri la RRA că trebuie închise mai bine de 3000 de şcoli, deoarece nu au destui elevi şi a sugerat că acest proces va trebui asumat de minister înainte de predarea unităţilor către autorităţile locale pentru că acestea au dificultăţi în a lua această măsură, informează NewsIn.

"Acum, la început de an şcolar, ministrul Funeriu a comasat peste 1000 de şcoli, s-au închis. Foarte bine. Dar când le trimitem şcolile către administraţiile locale? Iar din câte ştiu eu, nu doar 1300 de şcoli trebuiau închise pentru că au sub 20 de elevi şi ţinem profesori cu cheltuieli foarte mari, ci vreo 3000 de şcoli. Deci totul este să ieşim din aceste jumătăţi de măsură. Este bine ce au făcut, dar nu au făcut tot şi acesta este motivul de insatisfacţie. (....) Ştim toţi că trebuie să închidem mai bine de 3000 de şcoli, unde nu sunt copii, pur şi simplu stau deschise... Ce învăţământ e acela în care cei de la a V-a până la a VIII-a sunt şase copii şi învaţă toţi în aceeaşi clasă? Este clar că-s sacrificaţi acei copii", a spus şeful statului.

El a sugerat că autorităţile locale nu vor avea curaj să închidă şcoli, astfel că ministerul Educaţiei ar trebui să-şi asume această decizie. "Sigur că dacă o să facă aşa cum au făcut la spitale - întâi date la administraţia locală şi, practic, din punct de vedere administrativ, pierdute de sub controlul Ministerului, vor fi aceleaşi probleme la comasare, la închidere. (...) Şi odată dată la administraţia locală, primarului îi va fi mult mai greu să închidă şcoala. Asumă-ţi tu, Minister, tu, Guvern, închiderea şcolii, a spitalului...", a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri la RRA că trebuie închise mai bine de 3000 de şcoli, deoarece nu au destui elevi şi a sugerat că acest proces va trebui asumat de minister înainte de predarea unităţilor către autorităţile lo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 50 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 35 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 50 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 3 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°