Judecatoria Sectorului 1 a decis astazi, 31 mai, arestarea preventiva pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de procurorii DNA ca a santajat un administrator de la compania RCS/RDS. Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs, ce se va judeca la Tribunalul Bucuresti.
Sorin Alexandrescu a fost retinut joi de procurorii anticoruptie, sub acuzatia de santaj. Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca, in perioada 16 aprilie - 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a constrans pe Ioan Bendei, administrator la RCS/RDS sa semneze un contract in conditii prestabilite, impuse de inculpat, sub amenintarea ca, in caz de refuz, va da in vileag fapte presupus compromitatoare pentru persoana in cauza.
Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu, l-a amenintat pe Ioan Bendei ca va incepe o campanie media compromitatoare impotriva acestuia , daca nu semneaza in numele companiei RCS/RDS un contract avand ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinand Antena TV Group.
"(... )in intervalul 16 aprilie 2013 - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu a constrans, in mod repetat, partea vatamata Ioan Bendei, administrator al unei societati comerciale, amenintand-o cu darea in vileag a unor fapte compromitatoare pentru aceasta de natura a-i afecta viata personala si cariera profesionala. In aceasta modalitate, cel in cauza a urmarit sa-l determine pe Ioan Bendei sa semneze in numele companiei RCS/RDS un contract avand ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinand Antena TV Group SA in conditii prestabilite, respectiv pe o perioada de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica incasarea unui pret de 0,6 euro/lunar/abonat", sustine DNA in referatul in