Foto: Christian Silva / Jurnalul National / Intact Images
Staţia Meteo din Botoşani a înregistrat, azi dimineaţă, cea mai scăzută temperatură din acest an, pentru această localitate.
Potrivit măsurătorilor efectuate de meteorologi, duminică dimineaţă în municipiul Botoşani erau minus 21,7 grade Celsius.
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare de Cod galben de ger, pentru intervalul 28 ianuarie - 3 februarie, când sunt aşteptate temperaturi între -25 şi - 15 grade Celsius, atenţionarea fiind pentru Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania si Maramureş.
"În intervalul 28 ianuarie - 3 februarie în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Maramureş vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încat temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse între -25 şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative ", prcizează Administreaţia Naţională de Meteorologie.
Caraş Severin, Timişoara, Arad, Bihor şi Satu Mare nu sunt cuprinse în avertizare, ele rămânând sub Cod verde.
Potrivit reprezentanţilor dispeceratului Staţiei de meteorologie de la Întorsura Buzăului, valorile de temperatură au coborât, sâmbătă dimineaţă, până la minus 26,2 de grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată în această iarnă în zonă.
Meteorologii se aşteaptă ca frigul să persiste şi în următoarele zile.
Pentru luna ianuarie, recordul de temperatură negativă în această zonă a fost înregistrat în anii 1963 şi 1990, când termometrele arătau minus 35,5 grade Celsius.
Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată la Întorsura Buzăului a fost în februarie 2005, când în zonă s-au înregistrat minus 36 de grade Celsius.
Foto: Christian Silva / Jurnalul National / Intact Images
Staţia Meteo din Botoşani a înregistrat, azi dimineaţă, cea mai scăzută