Chiar dacă greva este cea mai facilă armă aflată la îndemâna cetăţenilor, coeziunea românilor în momentele critice, când trebuie să îşi manifeste nemulţumirea, dă semne că trebuie resuscitată. 2010 a fost anul manifestaţiilor de stradă, însă revendicările au fost soluţionate mai mult cu promisiuni şi concesii minore. Au pierdut românii cultura protestului?
O radiografie sumară a anului care a trecut numără sute de mii de români care şi‑au cerut drepturile în stradă. Profesori, pensionari, funcţionari ai Ministerului de Finanţe, angajaţi ai CFR, poliţişti, militari, vameşi şi alte categorii ameninţate cu tăierea salariului au trâmbiţat în faţa guvernanţilor nemulţumirile lor. Mâinile întinse au spus mereu o poveste adevărată şi nu au cerut pomană. Cu toate acestea, rezultatele protestelor nu au calmat nemulţumirile românilor şi nici nu au schimbat semnificativ deciziile guvernanţilor.
Citiţi şi:
În 2010, aproape 3000 de pensionari mehedințeni au protestat la mitinguri și acțiuni de pichetare
Dialogul dintre societatea civilă şi conducerea ţării pare să se fi subţiat iremediabil, consolidând o „demisie" socială din ce în ce mai bine evidenţiată prin manifestări comode şi sloganuri futile. Imaginea nemuritoare a freneziei protestare franceze, cu care românii se identificau la începutul anilor '90, este tot mai departe de un prezent în care sindicalismul nu mai inspiră atitudini sociale radicale. Protestele „deghizate" de azi nu se mai încadrează în definiţiile coeziunii, solidarităţii şi speranţei ce caracterizau romantismul „Pieţei Universităţii" din perioada aprilie - iunie 1990.
„Solidarizarea" online
Pasionantul „Mai bine mort decât comunist!" şi toate celelalte sloganuri - poezii ale anilor '90 au fost reinventate, iar în mijlocul manifestanţilor s-au născut, printre altele, mojicul „Ieşi afară, javră ordinară!" şi con
