Cele mai importante ştiri din ziarele locale de vineri, 24 iulie
Focul de Foca a ars trei maşini
Trei maşini şi o casă au fost curpinse de flăcări în Neamţ, în ziua de Foca. Un Nissan a ars în întregime, între Sagna si Doljeşti. Proprietarul intrase într-un copac, dar a scăpat cu viată. Ieri, un TIR a fost cât pe ce să se facă scrum lângă benzinăria de la podul spre Horia. Tot în ziua de „Foca“ a luat foc şi o casă din Gâdinţi, iar un autoturism Volvo a fost cuprins de flăcări pe strada Fermelor din Piatra Neamţ, chiar în momentul în care proprietarul era într-o benzinărie.
Sursa: Monitorul de Neamţ
Zvon de şefi noi la Poliţie
Actuala conducere ar putea fi înlocuită cu o nouă echipă, susţin jurnaliştii de la Monitorul. Viitorul comandant ar putea fi actualul şef de la Poliţia Piatra Neamţ, Costel Simion care ar putea fi secondat de Aurel Munteanu şi Eliazar Cioinegel. Comandantul IPJ Neamţ, Aurel Vasea Şoric spune că acest lucru nu se va întâmpla nici acum, nici mai tîrziu.
Sursa: Monitorul de Neamţ
Mită pentru permise de conducere
Ofiţerii nemţeni sunt acuzaţi că au dat, în schimbul a mii de euro, permise unor localnici care nu făcuseră şcoala de şoferi. Tot pentru bani, poliţiştii au trecut în permisele de conducere ale altor cetăţeni, categorii pentru care nu se susţinuse examen. Procurorii anticorupţie au fost sprijiniţi şi de SRI la efectuarea anchetei.
Sursa: Realitatea Media
Fondurile cinegetice din Neamţ sunt cele mai valoroase din ţară
Ministerul Agriculturii a obţinut cele mai mari sume din cedarea administrării fondurilor de vânătoare Galu, Nemţişor, Vulpăşeşti, Vadu Veja şi Dămuc. Cele cinci fonduri cinegetice scoase la licitaţie în vederea atribuirii dreptului de administrare s-au dovedit a fi cele mai atractive din întreaga ţară. Acestea au fost adjudecate pentru cele mai mari sum