Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Turiștii care vor veni de 1 Mai pe litoral vor avea parte de prețuri reduse

Publicat in Adevarul, joi 30 aprilie 2009 ·

Pentru cei care nu au bani de stat la hotel, există alternativa gazdei de ocazie care, deşi nu oferă condiţii de trei stele şi operează ilegal, îi asigură clientului un acoperiş, un pat şi un duş Este bine ştiut faptul că mini-vacanţele de pe litoral şi sezonul estival reprezintă perioadele din an în care hotelierii şi agenţiile de turism încasează profituri însemnate. Pe lângă aceştia, cei care oferă locuri de cazare într-un mod ilegal au şi ei de câştigat de pe urma valului de turişti care vor lua cu asalt Constanţa în zilele următoare. Tarifele practicate variază în funcţie de zonă, de spaţiul şi de condiţiile puse la dispoziţie. Sunt oameni care, în fiecare an, scot la închiriat mini-pensiuni, apartamente, garsoniere sau camere la curte. De cele mai multe ori, preţul este stabilit la „mica înţelegere“ între turist şi proprietar, însă există şi persoane care au un tarif prestabilit şi care nu negociază.

Racolaţi din gară

Pentru mini-vacanţa de 1 Mai, proprietarii s-au pregătit temeinic, au făcut curăţenie şi îşi aşteaptă chiriaşii care, de cele mai multe ori, sunt racolaţi din Gara Constanţa. De îndată ce trenurile ajung la peron, iar turiştii ies cu bagajele în faţa gării, puhoiul de evazionişti îşi prezintă ofertele atractive de cazare. Ei sunt tot timpul deschişi la negocieri, însă pleacă de la un preţ despre care sunt conştienţi că nu va fi acceptat. Sunt destul de discreţi atunci când se află poliţişti prin preajmă, dar este de ajuns să pronunţaţi cuvântul „cazare“ şi în trei secunde sunteţi preluat de o persoană cu o ofertă mai mult decât atractivă.

În zona Km 5, familia Constantin închiriază trei garsoniere la curte, 20 de metri pătraţi fiecare, cu băi în camere, gresie, faianţă, parchet laminat, apă caldă şi televizor conectat la cablu tv. „Condiţiile sunt foarte bune pentru spaţiul pe care îl oferim. Există loc de parc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 40 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 55 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°