România se află în stare de război. Inamicul nu este vreo ţară străină sau vreo coaliţie care ne-a pus gând rău, ci marea depresie economico-socială pe care o traversăm.

Într-un cuvânt, criza. Un inamic periculos şi perfid, pentru că e volatil şi nu are chip.

Întrebarea e: ce face o ţară aflată în stare de război? Cumva, porneşte în paralel şi un război civil, sfâşiindu-se din interior? Sau se mobilizează pentru a câştiga bătălia cu inamicul exterior?

Un răspuns dezastruos l-au dat grecii. Îşi vor da seama şi ei când vor face bilanţul sezonului turistic şi vor constata că au pierdut miliarde. Sticlele incendiare şi flăcările scoase pe gură pot atrage publicul doar la circ. Pe turişti, de obicei, îi alungă.

Un alt răspuns, evident mai deştept, l-ar putea da americanii. Puşi în faţa unei opţiuni energetice strategice - clasicul petrol din import sau investiţii în energia curată? -, ei trebuie să se hotărască dacă acceptă sau nu să plătească o factură mai mare, care să includă şi „taxa pe emisii de carbon". Vocile lucide spun că e un mic sacrificiu pe care americanii trebuie să-l facă. Politicienii populişti zic pe dos.

Într-un comentariu din „New York Times", preluat de „Business Magazin", Thomas L. Friedman avansează un scenariu al responsabilităţii politice. El spune că, deşi „mare parte din scena politică de azi e croită pentru a-i face pe oameni proşti, confuzi şi temători de schimbare", preşedintele Barack Obama ar putea adopta o poziţie istorică. Una nepopulară pe termen scurt, dar benefică pe termen mediu şi lung. Mai mult, Thomas L. Friedman arată ce fel de discurs aşteaptă de la Obama.

„Avem de-a face cu un mare moment de test pentru leadership. Obama trebuie să se confrunte cu acesta, pentru că a face lucrurile corect, chiar dacă sunt şi cele mai dureroase, este şi un bun mod de acţiune politică. Mi-ar plăcea să-l văd pe pre